Cum gestionam agresivitatea copiilor

De-unde-apare-agresivitatea-la-copii
Multi parinti sunt ingrijorati si apeleaza la specialisti deoarece copilul lor sparge, deterioreaza obiecte, le strica sau mazgaleste, loveste, zgarie, musca, raneste alte persoane, injura, vorbeste urat sau jigneste. Aceste comportamente nu fac altceva decat sa ne arate ceea ce este de fapt in interiorul copilului – atunci cand are un comportament violent, agresiv, el transforma obiectele sau persoanele asupra carora actioneaza intr-o portavoce a suferintei sale, imaginile din jurul sau fiind de fapt imaginea sufletului sau. Agresivitatea verbala este de obicei invatata din mediu si pentru ca ea produce un soc si o stare tensionata pentru copil, este reluata de acesta in incercarea de a intelege ce inseamna acele cuvinte si de unde le vine uriasa forta care l-a lovit si uimit atunci cand le-a auzit prima oara.
O mare parte a copiiilor agresivi provine din medii sociale conflictuale, in care sunt neglijati sau abuzati, ei fiind considerati de psiholog „simptomul familiei”, felul in care probleme mult mai adanci, si de regula ale adultilor, ies la iveala. Copilul isi poate manifesta agresivitatea inca din perioada de sugar, ca si modalitate de a obtine un beneficiu, sau aceasta manifestare poate fi doar un comportament afectiv, impulsiv, neplanificat, nascut din frica si amplificat prin crize de furie. In acest caz comportamentul agresiv are pentru ei un rol preventiv, deoarece se simt amenintati, sunt foarte sensibili, nu au incredere in ceilalti si incearca se preintampine astfel pericolul, castigand respectul celorlalti, pe principiul „cea mai buna aparare este atacul”. Reactia celorlalti, care devin supusi, le intareste agresivitatea si le confirma ca acesta este comportamentul pe care trebuie sa il adopte, situatie intalnita cu precadere in cazul parintilor inconsecventi, care au probleme cu disciplinarea copilului sau unde exista conflicte conjugale.
Agresivitatea copilului trebuie luata in seama de la primele semne, si nu ignorata, pentru ca un copil cu astfel de manifestari poate fi respins de ceilalti de aceeasi varsta, simtindu-se izolat social. Reactia normala, a oricarei fiinte umane, in astfel de conditii, este de a cauta un grup caruia sa ii apartina, unde sa fie valorizat si apreciat. Singurii care il vor accepta vor fi cei cu acelasi gen de manifestari problematice, iar compania lor nu va face altceva decat sa sporeasca aceste comportamente, sa ii confirme ca cu cat este mai rau, cu atat este mai respectat in anturaj, ca o fapta reprobabila social ii va aduce prestigiu si recunoastere in cadrul grupului, intarindu-i in acest mod agresivitatea. El intra astfel intr-un cerc vicios, devenind din micul agresiv infractorul de maine.
A lua in seama agesivitatea copilului nu inseamna a-l pedepsi, a-i interzice astfel de comportamente, a-i inabusi agresivitatea, pentru ca astfel copilul poate deveni timid, se va simti vinovat si pentru ca este „rau”, asa cum am descris mai sus, ii va cauta pe cei rai, la fel ca el. Cu mult tact, parintii trebuie sa incerce sa descopere impreuna cu fiica sau fiul lor de unde provin aceste probleme , fara a-l face sa se simta vinovat. Atunci cand cred ca nu se descurca, sau nu au prea mult timp pentru mai multe incercari si nici dispozitie, pot apela la un psiholog. Demersul va incepe cu identificarea acelor momente, evenimente, situatii, care au determinat aparitia comportamentului problematic, deoarece aceste intamplari au avut asupra lui un impact traumatic si acum este momentul ca ele sa fie reinterpretate pe intelesul copilului, pentru a fi acceptate de acesta. Este important de stiut cand se manifesta copilul agresiv: acasa, la gradinita; impotriva cui isi manifesta agresivitatea; cum era inainte de a fi agresiv; cum este familia sa.
Raspunsurile la aceste intrebari au menirea de a lamuri cauzele acestui comportament, si atunci cand sti cu ce te lupti, ai si mai multe sanse sa castigi. Mult succes!