Unul din cei mai apreciati si indragiti artisti sibieni a murit luni dimineata, din cauza problememor cardiace, anunta Mediafax.
Actorul si cantaretul Ioan Gyuri Pascu s-a stins la varsta de 55 de ani, in urma unui infarct, potrivit coordonatorului SMURD Bucuresti, Bogdan Oprita.
„In jurul orei 5, am primit apelul de urgenta pentru o persoana inconstienta. S-au deplasat echipajele noastre, au gasit un pacient in stop cardio respirator, imediat au fost demarate procedurile de resuscitare, dar spre ora 6 a fost constatat decesul”, a declarat Bogdan Oprita, coordonatorul SMURD Bucuresti.
Ioan Gyuri Pascu avea 55 de ani si se retrasese din viata artistica din cauza problemelor de sanatate.
Gyuri Pascu, nascut pe 31 august 1961, la Agnita (judetul Sibiu), a fost muzician si actor, membru al grupului de umor Divertis, din anul 1987. S-a lansat in cariera muzicala in anul 1982 si de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae.
A cantat impreuna cu grupurile The Blue Workers, Pacific. A lansat mai multe albume muzicale, printre care se numara „Mixed grill” (1993), „Masina cu jazzolina” (1994) si „Ganduri nevinovate” (1997).
Fisa biografica:
Ioan Gyuri Pascu s-a nascut, la 31 august 1961, la Agnita, judetul Sibiu. A absolvit Facultatea de Filologie, sectia romana-spaniola, din cadrul Universitatii din Cluj-Napoca. A debutat in 1978, in trupa „Trandafirii Negri”, din Medias — vocal si chitara ritmica. In 1987 a devenit membru in grupul Divertis, alaturi de care a incantat publicul timp de peste 20 de ani, participand la multe spectacole live, emisiuni de radio si televiziune. In 1992 a format trupa Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, cu care a participat la festivaluri internationale de jazz si blues, precum si la festivaluri de rock. In 1992 a infiintat, impreuna cu Daniela Marin, prima casa de discuri independenta din tara, „Import Service Tempo”, denumita ulterior „Tempo Music”. Ioan Gyuri Pascu a jucat in filmele „O vara de neuitat” in regia lui Lucian Pintilie si „Occident” (2002), regizor Cristian Mungiu.
Din discografia sa mentionam: „Mixed Grill’ (1993), „Masina cu Jazzolina” (1994), „Ganduri nevinovate” (1997), „Lasa” (2000), „Stangul de a visa” (2002), „Prinde o stea” (2003), „Jocul de-a joaca” (2006) s.a. In 2007 i-a aparut albumul „La jumatatea vietii”. A plecat din grupul Divertis in 2007 si s-a ocupat de spectacole, piese de teatru si turnee prin tara. A fost protagonist in spectacolul „Vicontele” de Eugen Ionescu, in regia Luminitei Valeanu — spectacol muzical cu papusi (in coproductie cu Teatrul de Papusi „Puck”), care a avut premiera in deschiderea stagiunii 2007-2008 a Teatrului National „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. La acest spectacol Ioan Gyuri Pascu a semnat si muzica.
A jucat in rolul lui Cadar, din „Take, Ianke si Cadar” de Victor Ioan Popa, in regia lui Doru Ana, efectuand numeroase turnee cu aceasta piesa. Din toamna lui 2009 s-a alaturat din nou echipei Divertis, acum „Divertis: Land of Jokes”, in rolul „Nemuriciului”. In decembrie 2009, a fost invitatul special al celebrului Harlem Gospel Choir, intr-un proiect inedit, dedicat special publicului roman, spectacolul fiind inclus in turneul mondial „Concert of Hope/Remembering Michael Jackson”. Din 2011 a facut parte din „Distractis Show”, un program cu satira politica langa umor elegant, spontan, improvizat, fostii „Divertisi” revenind dupa 11 ani la televiziunea publica, unde au mai putut fi urmariti in perioadele 1990-1993 si 1998-2000.
A participat la numeroase festivaluri, precum: a XII-a editie a Festivalului Castanilor, de la Ploiesti, a VII-a editie a Festivalului Concurs de Muzica Folk „Ziua de Maine”, de la Alba Iulia, a X-a editie a festivalului Bistrita Folk (2011), Muscel Cloverfest, singurul festival de cover-uri din Romania (2012), a IX-a editie a Festivalului — Concurs „Ziua de Maine”, de la Alba Iulia (2013), a cincea editie a Festivalului de teatru independent „25 de ore de teatru non-stop”, de la Sibiu (2015), a doua editie a Festivalului „Opera Copiilor”, organizat de Opera Comica pentru Copii (iunie 2016), precum si la spectacolele-eveniment „Clipe de viata”, un program permanent al UNITER (2013, 2014, 2015).
De asemenea, Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers au participat la: Festivalul de folk de la Garana (2013), a sasea editie a Festivalului de Film Istoric de la Rasnov (2014), a patra editie a Festivalului „Folk pe Paine”, din orasul Pecica, si la prima editie a Festivalului de Muzica Buna din Tulcea (2015), a IV-a editie a Festivalului International de Teatru Nou, de la Arad (2016). In cadrul celei de-a XX-a Gale a Premiilor UNITER, din 2012, Ioan Gyuri Pascu a primit o diploma de excelenta din partea Uniunii Teatrale. In 2013 grupul Distractis a revenit cu un nou spectacol, „Nemuricii”, in care fostii membri ai grupului Divertis si-au propus sa retraiasca alaturi de spectatori atmosfera show-urilor care le-au adus notorietatea. Cartea sa „Aventurile lui Chilli Ramirez — Povestile lui Gyuri” a fost desemnata la Targul GAUDEAMUS Mamaia, editia a V-a, din august 2013, „Cea mai ravnita carte a targului”.
A compus muzica pentru spectacolul „Muzicantii din Bremen”, adaptare dupa Fratii Grimm de Ema Stere, in regia lui Attila Vizauer, a carui premiera a avut loc pe 14 mai 2014, la Teatrul Tandarica din Bucuresti. A facut parte din distributia spectacolului „Henric al V-lea”, a carui premiera a avut loc pe 29 noiembrie 2014 la Teatrul National Radiofonic, in anul implinirii a 450 de ani de la nasterea lui William Shakespeare, precum si din distributia comediei „4 x 4 personaje” a Teatrului Spiritual Bucuresti, care a deschis editia a VI-a a Festivalului „25 de ore de teatru non — stop”‘, de la Sibiu (2016). De asemenea, a aparut, alaturi de alte nume din mass-media sau industria de divertisment, precum Mihai Dobrovolschi, Vlad Craioveanu, si Adrian Sitaru, in lungmetrajul documentar „Chuck Norris versus Communism” (2015).
Sursa: Mediafax,
Biografie: Agerpres
Foto: cancan.ro