Atleta Raluca Oprica are 18 ani si a castigat pana acum 13 medalii nationale, 7 cupe si 26 de medalii la concursurile locale. Pasiunea pentru sport a aparut inca de la gradinita, a inceput de la opt ani sa faca sarituri in apa si a continuat cu dansuri de societate si dansuri sportive, pana la varsta de 14 ani. Ce avea sa urmeze nici nu si-ar fi imaginat… A ajuns sa faca atletism, la Clubul Sportiv Scolar Soimii din Sibiu, datorita unei prietene care i-a povestit profesorului „cat de bine alearga Raluca la orele de educatie fizica” si dupa doar patru luni de antrenamente a urcat pe prima treapta a podiumului la Concursul National de Probe Combinate. Pentru ca avea rezultate deosebite a primit o oferta de la Clubul Sportiv Steaua Bucuresti, insa nu a vrut sa renunte la Sibiu, „orasul ei de suflet” si nici la familie si prieteni.
REPORTER: Cum ai inceput sa faci sport si ce etape ai parcurs pana acum?
Raluca Oprica: Am inceput sa fac sport de la gradinita, imi placea foarte mult tot ce tinea de miscare si in clasa a II-a faceam deja sarituri in apa, apoi am continuat cu dans de societate si dans sportive trei ani la Palatul Copiilor, in Sibiu. Cu atletismul am inceput din clasa a VIII-a cu probe combinate: garduri, saritura in inaltime, bila, saritura in lungime si rezistenta, la care se mai adauga vara proba de 200 metrii plat. Dupa 4 luni am luat locul I la Concursul National de Probe Combinate, iar in 2012 si 2013 am cucerit din nou prima treapta a podiumului, la acelasi concurs. Dupa doi ani de probe combinate am decis, in anul 2014, sa fac doar probe individuale, saritura in lungime si cea in inaltime, iar la primul Concurs National am luat locul III.
REP.: De ce-ai renuntat la probele combinate si-ai ales sa te axezi doar pe cele doua probe?
R.O.: Din cauza dificultatii antrenamentelor dar si pentru ca era foarte dificil sa castigi medalii concurand la probele combinate. Trebuia sa ma antrenez foarte mult si era destul de greu, in plus concurenta era foarte mare. Deoarece mergeam la scoala in acelasi timp, trebuia sa imi fac timp pentru toate, asa ca ma antrenam doar pentru doua probe si nu pentru cinci. Ma antrenez sase zile pe saptamana, maxim doua ore pe zi si renunt uneori la teme pentru a merge la antrenamente.
Povestea atletei a inceput dupa ce o prietena i-a spus profesorului ei cat de bine alerga Raluca
REP.: Ti-ai dorit dintodeauna sa fii atleta? Cum ai inceput sa practici acest sport?
R.O.: Nu m-am gandit niciodata ca o sa cuceresc medalii ca atleta. Am ajuns sa fac atletism, la Clubul Sportiv Scolar Soimii din Sibiu, datorita unei prietene care i-a povestit profesorului ei cat de bine alergam eu la orele de educatie fizica (alergam 50 de metrii in 6,7 secunde). Atunci a inceput totul, dupa doua zile, m-a cautat profesorul colegei, Adrian Toma, care este acum si antrenorul meu. El m-a invitat la sala pentru a experimenta mai multe probe si pentru a vedea daca imi place atletismul. Se pare ca mi-a placut, dupa doar patru luni de antrenamente am urcat pe prima treapta a podiumului la Concursul National de Probe Combinate.
REP.: Care a fost cea mai mare aspiratie a ta ca atleta, la ce nivel ti-ai dorit sa ajungi?
R.O.: Mi-am dorit sa ajung la Jocurile Olimpice din China, pentru asta am muncit foarte mult si mi-am facut baremul pentru a concura la Trialele Europene de la Baku, in 2014, in Azerbaidjan. Pentru a fi selectata sa concurez la Jocurile Olimpice din China trebuia sa ma intorc in Romania in primii 7 si eram sigura ca reusesc. Mi-am facut baremul, am sarit 5,90 metri la barem si m-am calificat pentru a participa la Trialele de la Baku. Dupa ce am ajuns acolo am aflat ca mi-a fost gresita proba de cei de la Bucuresti, ei nu m-au inscris la saritura in lungime, ci la mars. Nu s-a mai putut schimba nimic, iar visul meu a fost spulberat… Am fost suparata pentru ca nu am mai reusit sa demonstrez ca pot sa obtin un loc onorabil, dar asa a fost sa fie. Am preferat sa-mi incurajez echipa, sa fac galerie si sa admir orasul. Insa cu toate astea am primit ca recompensa sansa sa particip la jocurile balcanice in Grecia, acolo am luat locul 4 cu echipa la stafeta si locul 2 la saritura in lugime.
REP.: Iti place sa concurezi mai mult in echipa sau individual?
R.O.: Imi place mai mult sa concurez individual decat in echipa, deoarece singur poti sa faci o performanta mult mai buna, nu depinzi de ceilalti, castigi foloisind propriile criterii si pierzi pe propria raspundere. Cand esti in echipa nu toti au o stare foarte buna, nu toti pot atinge aceeasi performanta tot timpul. Exista situatii cand nu vrei sa depinzi de ceilalti si nici ceilalti sa depinda de tine.
„ Nu pot sa parasesc Sibiul, este orasul meu de suflet”
REP.: Pe langa premiile pe care le-ai castigat care a fost cea mai mare satisfactie?
R.O.: Cea mai mare satisfactie a fost in momentul in care am realizat ca imi sunt recunoscute calitatile si munca pe care o depun. Eu am dubla legitimare, am fost legitimata atat la Clubul Sportiv Scolar Soimii din Sibiu, cat si la Clubul Sportiv Steaua din Bucuresti. La doar doua luni dupa ce am fost legitimata la Clubul Steaua am primit oferta de la ei sa merg la Bucuresti. Chiar daca mi-au promis ca o sa ma ajute sa ma inscriu la scoala, imi asigurau cazarea si masa, dar si conditii foarte bune de antrenamente, am refuzat oferta. Sibiul este orasul meu de suflet si nu am putut sa renunt la el pentru a merge intr-un oras aglomerat ca Bucurestiul. Acolo m-as fi simtit o straina, o parte din mine este aici, langa famiie si prieteni. Chiar daca voi avea ocazia sa plec pentru o perioada din Sibiu, ma voi intoarce cu mult drag.
REP.: Nu ai fi reusit sa ai atatea rezultate bune daca nu erai incurajata. Cine te-a sustinut in toata aceasta perioada atat moral, cat si material?
R.O.: M-au sustinut mereu parintii si bunicii, intodauna m-au incurajat… Dar toate astea nu au fost suficiente. Compania Simpa din Sibiu si Clubul Sportiv Steaua Bucuresti mi-au oferit recompense materiale in fiecare luna, de cand am inceput sa fac atletism, iar Clubul Sportiv Scolar Soimii din Sibiu m-a motivat cu recompense periodice. Am primit foarte mult ajutor si din partea antrenorului, Adrian Toma, care a fost mereu alaturi de mine, fie ca pierdeam sau castigam. Impartaseam aceleasi emotii! El m-a motivat, m-a incurajat sa merg mai departe si sa muncesc mai mult. Doar daca muncesti mereu vei reusi. Si a mai fost ceva, mergeam cu drag la antrenamente pentru ca ne intelegeam bine cu colegii.
REP.: Ce ți-ai propus sa faci pe viitor?
R.O.: Inca nu m-am gandit foarte departe, cu siguranta voi face ceva legat de sport. Pasiunea mea pentru sport nu dispare niciodata, iar intr-o buna zi as vrea sa am un magazin cu echipamente sportive pentru toate posibilitatile…
Sursa foto: Arhiva personala Raluca Oprica
