In dimineata zilei de 10 octombrie, pe DJ 106 Sibiu — Agnita, in jurul orei 08,00, la iesire din municipiul Sibiu, un conducator auto sibian in varsta de 35 de ani a condus autoturismul dinspre Sibiu spre Agnita si, in conditii de drum in curba la dreapta, semnalizata corespunzator, nu a adaptat viteza, a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din directia opusa.
In urma impactului, conducatorul auto vinovat a fost ranit grav, iar cei doi ocupanti din autoturismul condus regulamentar, soferul, 61 de ani, si pasagera din dreapta fata, 60 de ani, ambii din municipiul Sibiu, au fost raniti usor, acestia din urma fara a necesita internarea.
Sibianul de 35 de ani nu consumase alcool inainte de a se urca la volan, insa la testarea alcoolscopica a soferului nevinovat, rezultatul a fost de 0,20 mg/ l alcool pur in aerul expirat, politistii suspendandu-i acestuia dreptul de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.
Cercetarile continua dupa ce conducatorului auto care a provocat accidentul i s-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
In zona producerii evenimentului rutier, traficul a fost blocat total timp de aproximativ 20 de minute, dupa care s-a circulat alternativ pe o banda timp de 1 ora.