Teatrul pentru Copii si Tineret „Gong” Sibiu prezinta joi, 11 decembrie, ora 19:30, in deschiderea Magic Show Fest, concertul cu jucarii „Insula” dupa Gellu Naum cu Ada Milea, Bobo Burlacianu, Anca Hanu si Cristi Rigman.
Concertul cu Jucarii propus de Ada Milea la Sibiu surprinde, printr-o abordare performativa inteligenta si jucausa, umorul poetic al scriitorului suprarealist Gellu Naum. Robinson Crusoe e singur pe o insula pustie plina de lume: canibali politicosi, un pirat nascut cu picioare de lemn, bunicute periculoase. Personajele se recunosc dupa alunite, mamele si tatii isi regasesc copiii pierduti cu 85 de ani in urma, sclavul Vineri vorbeste mult despre faptul ca nu stie vorbi, iar piciorul de lemn al piratului creste si devine copacel plin de pasarele si leagane pentru copii.
„Vom veni cu bucurie la sarbatoarea imbatranirii Gong-ului!”, a declarat Ada Milea. Magic Show Fest este prezentat cu ocazia aniversarii a 65 de ani de la infiintarea teatrului pentru copii de la Sibiu. Timp de 4 zile, in perioada 11 – 14 decembrie, 50 de artisti din 6 tari se vor reuni pe scena Teatrului Gong din Sibiu pentru a prezenta spectacole de teatru, muzica, pantomima, animatie, magie si iluzionism atat pentru copii, cat si pentru adulti.
Festivalul marcheaza un proiect pilot ce va continua in 2015 ca Festivalul de Iarna de la Sibiu, ce va include reprezentatii si la Paltinis.
Biletele pentru evenimentele prezentate in perioada 11 – 14 decembrie vor fi puse in vanzare incepand cu data de 4 decembrie.