ADMINISTRATIE

Adio gropi! Primaria Sibiu a inceput plombarile de primavara

Adio gropi! Primaria Sibiu a inceput plombarile de primavara

plombari

Gropile aparute in asfalt, pe strazile din municipiul Sibiu, dupa perioada de iarna, vor fi, in sfarsit astupate. Primaria a finalizat procedurile de achizitie publica, astfel ca, firmele castigatoare au inceput deja sa lucreze.

Echipele au intervenit deja pe Bulevardul Victoriei si pe strada Siretului, iar miercuri, 11 martie, acestea se vor afla pe bulevardul Corneliu Coposu. In urmatoarele zile se va interveni pe Calea Dumbravii, Abatorului, Reconstructiei, bulevardul Vasile Milea, soseaua Alba Iulia, strada Cibinului si strada Lunga. Contractul a fost semnat cu SC Comtram SA la o valoare de 304.382,80 lei (fara TVA). Ulterior, pe masura ce se fac noi constatari in teren, vor fi efectuate plombari in cadrul acestui contract. Contractul este valabil pentru intreg anul 2015.

Contractul pentru nivelarea strazilor a fost semnat. Pe strazile de pamant care nu au fost incluse in lista de investitii sau in programul de reparatii se vor efectua lucrari de nivelare cu ajutorul utilajului cu lama. Contractul pentru aceste lucrari a fost semnat cu SC Terra Construct SRL, avand o valoare de 213.176 lei (fara TVA). Primele strazi incluse in acest program sunt Luceafarului, Diaconovici, Mozaicului, Smighelschi, Ecaterina Teodoriu si Varului, lucrari ce vor incepe de luni, 16 martie. Contractul este valabil pana la sfarsitul acestui an.

Contractul pentru turnarea stratului de uzura pe strazile Moara de Scoarta si Fantanii a fost semnat cu SC Comtram SA, valoarea acestuia fiind de 215.601,75 lei (fara TVA). Pe strada Moara de Scoarta au fost modernizate in 2014 retelele de apa si canalizare, strada fiind adusa la stadiu carosabil prin refacerea structurii rutiere. Lucrarea se va incheia prin turnarea stratului de uzura in baza acestui contract. Pe strada Fantanii antreprenorul contractat va turna uzura dupa ce societatea de gaz va moderniza reteaua proprie, lucrare programata sa inceapa de luni, 9 martie.

Contractul pentru reparatiile pe strazile pavate cu piatra cubica a fost atribuit firmei SC Gyps Construct SRL pentru o valoare de 406.850 lei (fara TVA) fiind valabil pana la sfarsitul anului. Prima zona in care se va interveni este cea a pietelor centrale – Piata Mare, Piata Mica si Piata Huet, dar pe parcursul anului vor fi realizate si alte astfel de lucrari, in functie de necesitate.


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5349