Adrian Sabin Luca: “O institutie ori e globala, ori nu exista!”

Muzeul National Brukenthal (MNB) se afla la inceput de toamna in plin sezon al vernisajelor, expozitii prezentate atât in Sibiu cât si in Europa. Despre programul cultural din ultima parte a anului 2009 dar si despre micile carentele existente in aceasta institutie, Expres Sibian a stat de vorba cu directorul general al MNB, Adrian Sabin Luca.

 sabin lucaReporter: Muzeul National Brukenthal are foarte multe opere nescoase la lumina publicului deoarece nu exista spatiul necesar. Câte obiecte de arta sunt in depozite din aceasta?

 Adrian Sabin Luca: Aceste opere de arta nu stau niciodata in loc: ele ruleaza! Ele sunt intr-un continuu periplu, expuse in diverse expozitii de baza sau temporare. Cea mai mare problema la MNB este lispa unor spatii adecvate pentru depozitarea operelor de arta. De exemplu, avem tablouri foarte mari care nici macar nu pot fi scoase pe usa. Trebuie construit un depozit nou dupa standarde europene. Avem de fapt deja un proiect pentru un depozit la Muzeul de vanatoare “August von Spiess”, dar nu stim când va fi gata. Cu toate acestea, am rezolvat de trei ani problema la trei spatii importante: am realizat conditii de microclimat controlat in depozitul de stampe, in cel de harti si la Galeria de Arta Româneasca. Iar la Muzeul de Istorie Naturala majoritatea obiectelor sunt expuse.

Rep.: Care este valoarea totala a pieselor expuse in MNB?

A.S.L.: O institutie ori e globala, ori nu exista! Nu se poate evalua asa ceva! Când vorbesti de Muzeul National Brukenthal poti aminti mai multe valori: stiintifice, istorice, artistice sau financiare. Referitor la ultima enumerata, valoarea reala este data de piata. Daca am scoate un obiect la licitatie, atunci am vedea valoarea lui. Dar pretul lui de azi nu va corespunde cu cel de mâine. Fiecare om are propriul lui sistem de valori iar Muzeul National Brukenthal este valoros pentru ca se afla in România, pentru ca exista aici!

Rep. Ce sectie a MNB este cea mai vizitata  si care credeti ca este “ingredientul” principal pentru care este cautata?

A.S.L.: Arta este cea mai vizitata, pentru ca este la Palatul Brukenthal. De curând am deschis si curtile interioare si vine foarte multa lume. In alti ani, Galeriile de Arta erau cele mai vizitate in procente coplesitoare. Acum, procentajul nu mai e acelasi. Anul acesta, s-a observat ca doar jumatate din vizitatori au venit la Casa Albastra si la Palat, iar cealalta jumatate, la restul sectiilor muzeului.

“Societatea cauta arta contemporana chiar daca nu o intelege”

Rep.: Cum este receptata Galeria de Arta Contemporana la Sibiu? Sau tot arta “clasica” este in vizorul vizitatorilor?

A.S.L.: Suntem singurii din România care avem galerie de arta contemporana independenta. Avem curatori buni, evenimente bune, invitati sa expuna mai tot timpul si multi artisti straini. Având cladire si oameni importanti, am facut cu mare usurinta aceasta galerie de arta contemporana. Va veni vremea când ea va deveni total independenta. Incet incet apar si sponsorii, deci e pe drumul cel bun. Avem reactii pozitive. Societatea cauta arta contemporana chiar daca nu o intelege de cele mai multe ori. E important ca o cauta. Si atunci de ce sa nu venim in sprijinul celor interesati? Problema la Galeria de Arta Contemporana, situata pe strada Tribunei la nr. 6, este ca acolo isi desfasoara activitatea si alte institutii. Si oricâte evenimente am avea, nu putem rupe bilete. Cei care intra in cladire spun ca merg la DJCCPS dar se uita si prin salile de expozitie. Si pe acestia nu ii putem contoriza. Scopul nostru este de a fi alaturi de cei interesati de valorile culturii, iar cei de la Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National Sibiu (DJCCPS) sunt preocupati de economia culturii. Plus, ca a aparut tot aici si o revista care isi desfasoara activitatea, din punctul meu de vedere, ilegal. Cladirea are mai multe intrari separate, mai laturalnicie, dar cei de la DJCCPS nu vor sa le foloseasca pe acelea. Aceasta ar fi o solutie. In septembrie vom avea o expozitie cu mare patrimoniu acolo.O sa mai fac instiintari la Consiliul Judetean, pentru ca aceasta problema trebuie sa se rezolve cumva.

Rep.: Ce pregateste Muzeul National Brukenthal pentru ultima parte a anului 2009?

A.S.L.: Speram sa reusim cu toata criza existenta sa inauguram un nou produs marca MNB si anume “vinul Brukenthal” la 1 decembrie. De asemenea, in 18 septembrie la Galeria de Arta Contemporana am inaugurat expozitia de patrimoniu “Visul Dianei”, pe care speram sa o ducem si in strainatate. “Visul Dianei” are tematica de vanatoare si prezinta atât vânatul in istorie cât si cum se facea vânatoria: cu ce arme, carti de specialitate si de bucate, trofee de vânatoare precum si bineinteles, reprezentari ale vânatorii in arta. Este o expozitie complexa despre o veche indeletnicire a omului din cele mai vechi timpuri, prin care vrem sa iesim din domeniul strict al artei si in alte domenii.

Rep.: Din toate evenimentele din 2009, puteti alege unul, pe care il considerati cel mai important ca valoare si cel mai important ca succes la public?

 A.S.L.: Cel mai important eveniment este in mod cert expozitia din septembrie de la Paris. Noi am prezentat intr-o expozitie independenta cele mai cunoscute lucrari de pictura flamanda si olandeza, aflate in colectiile muzeului sibian. Tablourile au fost expuse la muzeul Jacquemart-Andre. In marea capitala culturala a Frantei expozitia noastra a avut un real succes!