SOCIAL

Amintiri infioratoare despre Revolutia de la Sibiu!

Amintiri infioratoare despre Revolutia de la Sibiu!

Revolutia de la Sibiu a lasat fara viata 25 de militieni care au fost impuscati de catre militari de la UM 01512.

Dupa 20 de ani, anchetatorii au decis scoaterea de sub urmarire penala a capilor Armatei de la Sibiu. La 25 de ani de la evenimente, familiile a trei dintre militienii morti la Sibiu au vorbit pentru Adevarul, in premiera, despre ce s-a intamplat, iar un militian supravietuitor a povestit cosmarul cumplit pe care nu-l va uita niciodata.
Plecati spre UM 01512 sa se adaposteasca de furia manifestantilor care incepusera deja sa intre in sediul de atunci al Militiei, militienii s-au trezit secerati in strada si apoi in curtea de la 01512 de o ploaie de gloante venite dinspre unitatea militara. 25 dintre ei traiesc azi doar in sufletele familiilor care de 25 de ani nu au sarbatori si pe monumentul ridicat in fata Inspectoratului Judetean de Politie. Povestile lor, spuse printre lacrimi grele, chiar daca au trecut 25 de ani, sunt cutremuratoare.

Mort in ziua cand ar fi trebuit sa-si boteze fiica 

Elena Vasiliu (56 de ani) este astazi vaduva de 25 de ani. In 1989, sotul ei, Vasile Vasiliu, era subofiter al evidenta operativa si secretariat. Pe 17 decembrie, cand s-a dat alarma, a plecat spre Militie lasand-o acasa cu Vasilica Elena, fiica lor de nicio luna. Avea la el doua carnete CEC, sa faca cumparaturi, pentru ca pe 22 decembrie aveau botezul fetei. Pina pe 22, au vorbit de citeva ori la telefon. In 22 decembrie, la 10 dimineata, l-a auzit pentru ultima data, ultimele lui cuvinte fiind „Ai grija de fata si de tine”.

Din ziua de 22, se mai desprinde o amintire. „In data de 22 in jur de ora 12:00 impreuna cu vecina mea si cu copiii ei ne-am adapostit pe holul apartamentului, cu plapume si cu copii, pentru ca afara se tragea si iti era frica nu cumva sa strapunga ceva inauntru in apartament. Am stat intre ziduri unde erau zidurile mai groase cu copiii jos, pentru ca au fost impuscati in casa, acolo am stat cu frica”.

In jurul orei 17:00, o cunostinta a sunat-o sa-i spuna ca sotul ei a fost impuscat in fata Militiei cand a iesit pe alee sa treaca sa se predea la unitatea militara. Pana in 24 au sunat peste tot, au luat la rand spitalele, morga. Nu l-au gasit nicaieri. In 24 dupa-amiaza, o cunostinta a venit sa-i spuna ca sotul ei e dezbracat in curtea de la morga, impreuna cu alte persoane, si ca oamenii arunca cu pietre dupa ei. Avea doar o esarfa pusa in zona organelor genitale, care fusesera taiate. Nimeni nu i-a spus, nici pana azi, unde a stat trupul neinsufletit din 22 si pana in 24 decembrie. Cand a aflat, impreuna cu doua cunostinte, s-au dus sa-l ridice.

„In patura l-am dus cu o Dacie, pe scaunul din spate, in brate efectiv, si cei doi barbati in fata. Pe drum de la morga pana in Hipodrom am fost opriti de 4 ori de patrule care erau inarmate, civili si militari, pentru perchezitie, control, daca avem arme. Ne-au controlat mai rau ca pe hoti. Cum m-am simtit in casa cand a lasat patura si l-am vazut, era in pielea goala, capul – teasta din spate nu se mai vedea, din creier se mai vedea un creier de gaina e mult spus, un ochi era bagat unul scos, asa a murit, inclestat, cu dantura, de la durere, mana stanga era rupta, balanganea, plus inca o impuscatura a avut in spate”, rememoreaza azi femeia. Lacrimile curg greu, desi au trecut de atunci 25 de ani. Langa ea, fiica ei de 25 de ani, care nu si-a cunoscut niciodata tatal, asculta marturisirea cumplita pentru prima data, inmarmurita.

Controlat de trei ori, in sicriu

Au facut rost de sicriu de la o batrana care il avea cumparat si il tinea in podul casei, insa in cimitir n-au lasat-o sa intre, fiind amenintata ca daca mai insista va fi la randul ei impuscata. Asa ca s-a dus in satul natal, la Talmacel, unde l-a rugat pe preotul din sat sa accepte sa-si ingroape sotul peste mama ei, moarta de doi ani si jumatate. Preotul a fost de acord sa o faca doar cu aprobare de la Mitropolie, pe care a obtinut-o. Abia pe 26 a reusit sa scoata certificatul de deces.

Acasa, l-au privegheat cu controale care nu doar ca i-au intors mortul in sicriu, dar i-au luat la inventar pana si borcanele cu muraturi. „In perioada 24 seara, 25, 26, cat am stat cu mortul in apartament, in trei randuri am avut casa perchezitionata de Frontul Salvarii Nationale, 3 civili, 2 militari si asa zis un ofiter, militarii si ofiterul inarmati, civilii beti, mortul intors in sicriu si cautat prin toate buzunarele de la costum, caciula, cautau gloantele, inclusiv in balcon intr-un dulapior borcanele de muraturi la care aveam celofan militarii mi le-au spart, ca doar acolo erau gloante. Si-au batut joc efectiv de noi, nu eram destul de necajiti, oare nu era destul necazul, asa trebuia sa se comporte cu noi, tratamentul asta l-am meritat oare? Si in casa cu mortul am trait cu teroare si cu frica”, povesteste femeia.

Era cat pe ce sa nu-l poata ingropa, s-au trezit cu oamenii intrand peste preot, in biserica, spunandu-i sa nu-l inmormanteze ca e terorist. „Noroc cu niste veri, m-am dus cu verii mei, am intrat in biserica, a scos preotul hartia, ca are aprobare, ca e nevinovat, l-am inmormantat”, spune Elena Vasiliu.

Dupa, a mers la comisia de ancheta si a cerut sa se demonstreze ca sotul ei nu a fost vinovat de nimic. A cautat martori, a facut expertiza balistica, a demonstrat cu o fotografie de la mare, unde era intins la plaja, faptul ca sotul ei e unul din mortii dezbracati fotografiati la zidul morgii din Sibiu. In aprilie 1990 a primit in sfarsit hartia de la procuratura militara care atesta faptul ca sotul ei a murit nevinovat.

„Va facem cunoscut ca prin rezolutia Comisiei de Ancheta Sibiu, de pe langa Procuratura Militara Brasov, din 20 aprilie 1990, s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de sotul dumneavoastra Vasiliu Vasile, deoarece din probele de la dosar rezulta ca acesta nu a folosit armamentul din dotare si nu a desfasurat nicio activitate contrarevolutionara. Probele de la dosar releva ca moartea sotului dumneavoastra s-a datorat dilacerarii creierului prin impuscare si nu leziunilor provocate prin actiunea unor persoane civile”, se arata in document.

In fiecare decembrie, Elena si fiica ei, Vasilica, impodobesc bradul cu lacrimi in ochi. Pregatesc masa de sarbatoare cu sufletul plangand, sfasiat de-o durere care nu va disparea niciodata. Fata, care in prezenta noastra a aflat pentru prima data, in detaliu, cum a murit tatal ei, fugea in casa, in copilarie, cu intrebari fara raspuns:

„Mama, au zis catre mine ca nu se mai joaca cu mine ca sunt terorista, de ce imi zic terorista?”. Isi cunoaste tatal doar din fotografii iar copiii ei, atunci cand ii va avea, il vor cunoaste poate din documente si de pe monumentele reci. „Aveam o luna si doua zile, in ziua in care tatal meu a murit urma sa fiu botezata eu. Parintii mei se pregateau de botez, dar a urmat Revolutia unde tatal meu a depus un juramant si a trebuit sa stea la serviciu. In timp ce am crescut am avut o oarecare marginalizare sociala in primul rand datorita copiilor vecinilor din cauza statutului care nu era clarificat, care nici in prezent nu este clarificat, ca sunt anumite prejudecati si in prezent. Eu nu l-am cunoscut pe tatal meu, am auzit diverse povesti de la prieteni de familie, de la verisori cu care tatal meu s-a jucat”, spune Vasiliva, dupa care glasul se frange intr-un hohot amar de plans.

Vaduva de la 25 de ani  

Ana Onisor a ramas vaduva la doar 25 de ani. In decembrie 1989, copiii ei aveau 3 ani si 2 luni, respectiv 1 an si 6 luni, iar sotul ei, Traian Viorel Onisor, avea 27 de ani si era subofiter de ordine publica la Militia din Sibiu. In 21 decembrie, chiar daca era liber, a fost chemat la serviciu. S-a dus la sediu si nu s-a mai intors. Seara a mers la el sa-i duca mancare, au stat putin de vorba, „l-am rugat sa fuga, n-a vrut, a spus ca nu poate sa fie judecat de Curtea Suprema, a jurat credinta, va ramane”, rememoreaza azi femeia.

A doua zi dimineata s-a dus la serviciu, unde nu mai lucra nimeni iar seful de sectie le-a spus ca daca vor sa mearga la manifestatii o pot face. Cu colegii, in puhoiul de oameni care scanda „Azi in Timisoara, maine in toata tara”, „Vrem libertate”, „Jos comunismul”, „Moarte dictatorului”, a ajuns pana la Piata 90, apoi a ramas cu grupul care a luat-o spre Militie. Si-a vazut sotul in curte, l-a chemat la gardul din spate, i-a dat tigari, au povestit. L-a rugat inca o data sa fuga, si din nou a refuzat-o.

„Am povestit cu barbatul meu, mi-a spus sa ma duc acasa, sa las demonstratia si sa am grija de copii. N-am plecat, m-am intors inapoi in fata si de acolo s-a adunat multimea, striga, scanda, s-a pus acel cearceaf (cearceaful pe care cei din Militie scrisesera „Noi militia slujim interesele poporului. Suntem cu voi! Fara violenta! Organizati-va pentru dialog!”, n.r. ). In momentul cand s-a anuntat si s-a auzit prima impuscatura noi am incercat sa fugim si atunci sotul meu, parca acum il vad, a fugit si a intrat in garaj, in cladirea administrativului la subsol era garajul, si aia a fost ultima data cand l-am vazut”, isi aminteste Ana Onisor.

Continuarea pe adevarul.ro!


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5107