Peste 1400 de cartuse si arme de foc au fost gasite intr-o casa din localitatea sibiana Vestem. Pentru a gasi tot arsenalul, politistii sibieni au avut nevoie de ajutorul unui caine special antrenat in descoperirea explizibililor.
Potrivit IPJ Sibiu, munitia gasita este extrem de veche, datand din timpul celor doua razboaie mondiale si se afla intr-o stare avansata de degradate. „Politistii Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase au intervenit la fata locului unde au identificat mai multe arme si componente de arme, precum si o cantitate insemnata de munitie si elemente de munitie (aproximativ 1.400 de cartuse) provenind din cele doua razboaie mondiale, aflate in stare de degradare”, se arata intr-un comunicat al IPJ Sibiu.
Toate elementele au fost confiscate, iar cercetarile continua sub aspectul savarsirii infractiunii de nerespectarea regimului armelor si munitiilor .