Mitropolia Ardealului este una din cele mai bogate institutii din judet. Chiar daca nu presteaza activitati economice, Mitropolia are venituri de zeci de mii de euro, in special din chiriile pe care le percepe.
Peste 50 de imobile detine Mitropolia Ardealului in Sibiu, majoritatea in centrul orasului, la care se adauga mai multe hectare de teren in Paltinis, unde construieste un centru ultra-modern de conferinte. La aceastea se adauga venituri din vanzarile de lumanari, tipariturile si alte activitati bisericesti, care insumeaza castiguri de peste 30000 de euro pe luna.
„Supravietuim, nu ne imbogatim”
Dintre cele peste 50 de imobile, 30 sunt case care fiecare au pana la 6 sau chiar 7 apartamente, iar 20 sunt spatii comerciale, pentru care Mitropolia percepe o chirie de 15-20 euro pe metru patrat. „In total, din chirii, la acest moment, Mitropolia incaseaza aproximativ un miliard de lei vechi”, a declarat purtatorul de cuvant al Mitropoliei, preotul Catalin Dumitrean. In aceasta suma nu sunt incluse veniturile obtinute din inchirierea spatiului in care se afla hotelul Continental Forum. „Deocamdata, de acolo nu luam bani, pentru ca inca se amortizeaza investitiile in renovarea hotelului. Dar, Inlat Prea Sfintitul (n.r.-Mitropolitul Laurentiu Streza) doreste sa renegocieze, in curand, chiria. Oricum, biserica nu doreste sa adune bogatii, ci doar sa supravietuiasca”, explica Dumitrean.
In afara hotelului Continental Forum, Mitropolia mai detine in Sibiu alte cateva cladiri impunatoare. Este vorba despre gradinita de pe strada Dealului, fosta Casa a Pionierilor, de pe Bulevardul Victoriei, plus cladiri revendicate si retrocedate, cum sunt sectia de Fizioterapie a Spitalului Clinic Judetean, Colegiul National „Octavian Goga”, Scoala Generala nr. 15 , fostul sediu al Casei Corpului Didactic, iar recent, Grupul Scolar de Constructii „Carol I”.
Acesta din urma are o suprafata totala de 5600 metri patrati, dar Mitropolia nu-i va schimba destinatia nici dupa cei cinci ani prevazuti de lege. „Va functiona, in continuare scoala, dar se va schimba numele liceului, in Nicolae Balan”, a spus preotul Dumitrean.
Investitii in cladiri
Chiar daca suntem in plina criza financiara, Mitropolia are demarate mai mult lucrari importante. „Langa Schitul de la Paltinis se construieste Centrul Misionar si Pedagocic, o cladire ultra-moderna. Aici se vor organiza intalniri, conferinte, sedinte…Dupa ce se va finaliza aceasta lucrare se va renova si cladirea de pe Bulevardul Victoriei, unde vrem sa facem o casa de oaspeti. Acolo intra multi bani si nu are rost sa ne aruncam la investitii multe in aceasta perioada. Trebuie sa le facem treptat”, declara reprezentantul Mitropoliei. In plus, in acest an au fost sau urmeaza sa fie demarate lucrari de modernizare la 6-7 case cu chiriasi. „Gandirea noastra este sa le oferim oamenilor conditii cat mai bune pentru a locui. Se pune gresie, faianta, parchet, termopan. Toate pe cheltuiala Mitropoliei”.
Chirii sub nivelul pietei
Pentru cele 30 de care in care sunt chiriasi, Mitropolia percepe chirii la jumatate din pretul pietei. Spre exemplu, pentru un apartament cu 3 camere, chiria este de circa 300 lei, in timp ce pentru apartamente cu 2 camere, se percep 100 lei. „Chiria se stabileste si in functie de nevoile si posibilitatile celui ales sa locuiasca acolo. In contract chiar este trecut un paragraf in care se mentioneaza care este valoarea reala, pe piata, a unei asemenea locuinte”, explica Dumitrean. Cei care doresc sa locuiasca intr-un astfel de apartament cu chirie la jumatate de pret, trebuie insa sa astepte. Mai intai face o cerere catre Mitropolie, iar atunci cand se elibereaza un apartament, se va face o analiza a dosarului, in Permanenta Consiliului Eparhial. Acesta va decide si in functie de legaturile pesoanei cu biserica. „Daca este sau a fost un slujitor al bisericii, atunci va avea intaietate. Cereri sunt foarte multe, numai in ultimele trei luni am primit peste 70”, declara Catalin Dumitrean.
In privinta spatiilor comerciale, acestea se dau in urma unor licitatii. „Firma care vrea sa inchirieze trebuie sa prezinte garantii imobiliare. Se face o verificare a societatii, sa vedem cu ce se ocupa, iar apoi se liciteaza. In general, preturile sunt intre 15 si 20 euro pe metru patrat. Au fost si cazuri in care s-a oferit 50 de euro, dar nu am vrut sa luam pe cineva care apoi sa nu poata plati”.
Bani si din vin
Mitropolia Ardealului nu detine doar locuinte si spatii comerciale, ci si o podgorie proprie. Este vorba despre aproape 5 hectare de vita de vie la Saracsau (judetul Alba), din care se recolteaza peste 20000 litri de vin in fiecare an. Licoarea este tinuta in pivnita proprie, dituata chiar langa Catedrala. De aici se vand in medie, 10-15 litri de vin pe zi, la pretul de 3,5 lei. Soiurile predominante de vin sunt Feteasca si Muscatul, iar cel mai vechi vin este din anul 2005. „Vindem oricui vrea. Avem chiar un client care vine in fiecare zi dupa 2 litri. Cea mai mare comanda a fost de 300 litri, pentru o nunta”, spune cel care se ocupa de pivinta cu vinuri, Mihai Costel.