ACTUALITATE

Avertizare meteo de vant puternic si ninsori!

Avertizare meteo de vant puternic si ninsori!

Sibienii care si-au programat ieșiri in aer liber pentru maine, vor trebui sa ia in calcul faptul ca vremea frumoasa de astazi se va strica. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de intensificări ale vântului şi ninsori moderate cantitativ la munte, valabilă în intervalul 21 februarie, ora 10 – 22 februarie, ora 10.

În intervalul menţionat, temporar vântul va avea intensificări în toată zona montană, cu viteze de peste 65…75 km/h, iar pe crestele cele mai înalte, rafalele vor depăşi 85…90 km/h, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie printr-un comunicat.

Totodată, la munte vor predomina ninsorile, ce vor fi temporar viscolite şi mai însemnate cantitativ în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali.
Pe parcursul zilei de duminică, va ninge, în general slab cantitativ, şi la altitudini mai joase în Maramureş şi trecător în Transilvania.

Unele intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, dar pe spaţii restrânse şi cu viteze de până la 50…60 km/h, se mai arată în atenţionarea transmisă de ANM.

Sursa: Mediafax

ninsoare