ECONOMIE

Carabulea, in corzi. Lovitura grea primita de una din companiile sale

Carabulea, in corzi. Lovitura grea primita de una din companiile sale

Probleme mari pentru magnatul sibian Ilie Carabulea. Pe langa cele pe care cu cu justiția, una din cele mai importante companii ale sale a intrat icarpatica-asign faliment.

 

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A., ca urmare a constatării stării de insolvenţă a societăţii, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment.

Carpatica avea o cifră de afaceri de 130 de milioane de euro pe an şi 500 de angajaţi. Falimentul Capatica Asig este al doilea cel mai mare după falimentul Astra Asigurări, companie cu afaceri de 200 de milioane de euro anual.

Ambele companii au capital autohton şi au fost, într-o formă sau alta, sub supravegherea ASF în ultimii doi ani.

Un comunicat al ASF precizează că în sedinţa de miercuri a aprobat şi metodologia şi a decis demararea celei de-a doua etape a exerciţiului de testare la stres a fondurilor deschise de investiţii şi a fondurilor închise de investiţii.

Sursa: Mediafax


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5309