Deputatul PNL de Sibiu, Mircea Cazan il indeamna pe primul ministru Victor Ponta sa se puna la dispozitia justitiei, intr-un caz de declaratii de avere false, sustinand ca pentru o astfel de acuzatie “pedeapsa nu este mare, de la 3 luni la 2 ani, dar de regula se scapa cu “suspendare” sau amenda.
Liderul PNL declara ca “au trecut aproape doua saptamani de cand presa a prezentat si a demonstrat cu documente ca premierul Victor Ponta, totodata candidat la Presedintia Romaniei se afla, incepand cu anul 2010 si pana in prezent, sub incidenta art.326 din Legea 286/2009 privind Codul Penal, din cauza ca a depus la Camera Deputatilor, la Guvern si la Biroul Electoral Central declaratii de avere false. Concret, declaratiile de avere ale numitului Ponta Victor nu cuprind si bunurile apartinand sotiei sale Daciana Sarbu, iar art. 28 din Legea 176/2010 spune clar: “Fapta persoanelor care, cu intentie, depun declaratii de avere sau declaratii de interese care nu corespund adevarului constituie infractiunea de fals in declaratii si se pedepseste potrivit Codului penal”. De aproape doua saptamani Victor Ponta (dar si Daciana Sarbu, care se afla in aceeasi situatie) pastreaza tacerea”, spune Cazan. Acesta ii cere lui Victor Ponta sa isi ceara scuze. “Era de asteptat, pentru un om politic care mai utilizeaza si sloganul “Dreptate pana la capat” sa isi ceara public scuze si sa se puna la dispozitia justitiei, pentru ca oricum pedeapsa nu este mare, de la 3 luni la 2 ani (de regula se scapa cu “suspendare”) sau amenda”.
Cazan considera “mai ingrijoratoare decat tacerea lui Victor Ponta este tacerea ANI” si il acuza pe presedintele acestei institutii, Horia Georgescu nu ia nicio masura deoarece ANI il protejeaza, in campania electorala, pe Victor Ponta”. “Pot admite ca intre 2010 si martie 2014, nimeni din aceasta institutie nu s-a gandit ca presedintele celui mai mare partid din Romania si din 2012 si primul ministru al Romaniei ar incalca legea. Dar dupa dezvaluirile din presa, tacerea ANI este efectiv suspecta. Si nu cred ca aceasta tacere se datoreaza doar faptului ca presedintele ANI, Horia Georgescu, joaca in timpul liber tenis de camp cu Victor Ponta. Cred ca aceasta tacere se datoreaza intentiei ANI si a presedintelui Horia Georgescu de a-l proteja si sprijini in campania electorala pe Victor Ponta”.
Principalul contracandidat al lui Victor Ponta la presedintie, primarul Sibiului Klaus Iohannis a fost cercetat de Agentia Nationala de Integritate pentru conflict de interese, iar procesul se judeca acum la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Cazan (PNL Sibiu): Ponta sa se puna la dispozitia justitiei. Pedeapsa nu e mare, pana la 2 ani, dar se scapa si cu “suspendare”. Presedintele ANI il sprijina in campania electorala
