In premiera in Romania, in atelierul ciocolatierilor de la Pralin, din orasul Cisnadie (judetul Sibiu), a inceput productia primelor conserve de ciocolata, asemenea celor de sardine, in care se aseaza opt inimioare din cea mai fina ciocolata din lume, importata din Belgia, de la liderul mondial, Callebaut, pentru Valentine’s day, a precizat miercuri, pentru AGERPRES, Florin Balan, managerul firmei si singurul roman invitat la toate editiile World Chocolate Masters.
„De ce inimi la conserva? Pentru ca orice lucru banal poate fi extraordinar in preajma Valentine’s. Un lucru banal poate fi transformat intr-un cadou foarte frumos. Din cunostintele mele, conserve de ciocolata nu mai exista in Romania, doar noi le producem. Peste tot unde le-am prezentat, lumea a fost socata pozitiv si oamenii s-au grabit sa ne intrebe: cand ni le trimiteti si noua?”, a explicat ciocolatierul Florin Balan.
Deja primele inimi la conserva sunt in drum spre Bistrita si Cluj, unde se vor putea cumpara de cei mai nonconformisti gurmanzi, iubitori ai ciocolatei, considerata de unii, cel mai dulce afrodisiac.
Practic, la mai bine de 92 de ani dupa ce la Sibiu producatorul neamt de mezeluri, Josef Theil, a infiintat fabrica ce avea sa devina cunoscuta in toata tara, astazi numita Scandia, in Cisnadie se produc cateva sute de conserve altfel, de ciocolata.
Unii clienti prefera fructe de mare in conserve de sardine, totul in ciocolata, in timp ce majoritatea vor putea savura de Valentine’s day opt inimioare, fiecare de cate 10 grame, cu arome si culori diferite. Desigur, nu vor lipsi inimioarele roz si rosii, cele cu arome de capsuni, portocala, strugure, alune si scortisoara.
Ultima moda in materie de cadouri de ciocolata de Valentine’s day costa patru euro. Avantajul este ca dragostea la … cutie se poate pastra mult mai mult, iar inimioarele se pot savura si la vara, peste sase luni, pentru ca vor fi in termenul de garantie. Spre deosebire de o cutie de conserva obisnuita, aceasta este comestibila, fiind realizata din ciocolata neagra, iar capacul se desface usor, fara cheita.
Prima reactie a celor mai sofisticati consumatori de delicatese de ciocolata de la noi a fost surpriza: dragostea se poate pastra chiar si intr-o banala conserva de sardine. Pentru cei care prefera surprizele pe jumatate, ciocolatierii de la Cisnadie au inventat si cesti de cafea, umplute cu inimi de ciocolata. Desigur, cesti din ciocolata.
„Mi-a placut ideea cand am vazut forma initiala. Prima data am pus fructe de mare de ciocolata in conserva. Prima data cand vezi conserve, te gandesti la pesti. Sunt cutii de sardine, insa facute din ciocolata. Surpriza este maxima cand deschizi aceste cutii. Este foarte frumos. Ceasca este banala. Dar prin continut…Poti sa iei un borcan in care pui un buchet de flori foarte frumoase, dar niciodata nu o sa vezi borcanul. Este un mod de a expune, de a arata ca un lucru banal poate fi extraordinar. Asa e si cu cutia de conserve”, povesteste Florin Balan.
Ciocolata, flori, inimioare de tot felul, din plus, comestibile, perne in forma de inima, toate se daruiesc de romani de Valentine’s day. Ciocolatierii de la Cisnadie, cei care au adus prima data in Romania, in urma cu zece ani, alfabetul iubirii, Kamasutra, din ciocolata, au dorit din nou, sa surprinda.
Dragostea imbracata in ciocolata poate fi placata cu aur si argint, desigur totul cu un cost mai ridicat. In 2009, la Cisnadie, artizanii ciocolatei au creat prajituri cu „diamante” comestibile.
„Inimile de ciocolata se pot placa cu argint si aur comestibil. Aurul alimentar este aur pur, nu are nici metale grele, nimic din extractie, fiind folosit si in medicina traditionala. E un aur de 22 de karate si e destul de greu de prelucrat”, a mai spus Florin Balan.
Cea mai mare inima de ciocolata, umpluta cu praline, care se poate comanda la atelierul din Cisnadie, cantareste o jumatate de kilogram.
Produsul vedeta de Valentine’s day, care a batut recorduri de vanzari in ultimul deceniu, este insa Kamasutra de ciocolata, facuta la Cisnadie. (foto: Isabela Paulescu, Agerpres)