CSU Atlassib Sibiu primeste astazi vizita baschetbalistilor de la CSM Eximbank Bucuresti. Vizita echipei din Capitala are loc in etapa a 27-a a campionatului. Antrenorul echipei sibiene marturiseste ca meciul este unul foarte important pentru studentii de la CSU si ca echipa este pe drumul cel bun, in ciuda esecurilor din ultima perioada.
„In aceasta a doua faza a campionatului, toate meciurile sunt foarte grele. Steaua vine la Sibiu din postura de contra candidata a celor din Oradea, la primul loc, iar daca vor castiga meciul cu noi au posibilitatea sa urce pe prima pozitie. Cu siguranta vor face totul pentru a castiga, dar si noi vom incerca sa facem un meci bun si speram intr-un rezultat pozitiv, de data aceasta. Noi am jucat cateva meciuri bine, la Craiova, Mures, acasa cu Oradea. Doar in meciul cu Clujul am jucat mai slab, fortati de adversari, dar suntem pe drumul cel bun si incercam sa continuam. Meciurile acestea conteaza mult pentru pregatirea dinaintea PlayOff-ului. Pentru majoritatea echipelor conteaza si locul de pe care pleaca in PlayOff, dar pentru mine acest aspect conteaza mai putin. E mai important sa vad ca doi sau trei jucatori progreseaza in directia pe care mi-o doresc, astfel incat sa am mai multe optiuni in abordarea meciurilor din PlayOff. Dupa meciul cu Clujul au aparut niste accidentari, asa cum s-a si observat in meciul cu Craiova, cand nu am putut folosi doi jucatori. Avem, in continuare, accidentati. Oarecum e normal pentru ca au fost numai meciuri tari si apar astfel de probleme, dar nu vor mai dura mult”, a declarat Dan Fleseriu.
Jucatorii sunt determinati sa dea totul pe teren si sa castige. Vlad Tincu, parte a echipei sibiene, spune ca cea mai mare frustrare a lor este modul in care ultimul sfert ii aduce mereu in dezavantaj.
„Meciurile din aceasta grupa sunt grele si vor mai fi pentru ca urmeaza returul.Chiar daca am pierdut toate meciurile de pana acum, din aceasta a doua faza a campionatului, ne bucuram ca suntem in primele sase si luptam in fiecare meci pentru a castiga. Vom incerca si luni sa luptam pentru a castiga. Din pacate, in ultimele meciuri nu am reusit sa gestionam finalul. E frustrant sa conduci tot meciul si pe final sa pierzi. Va trebui sa fim atenti in ultimul sfert. Legat de minutele pe care mi le acorda domnul antrenor, vreau sa ii multumesc pentru aceasta sansa. Conteaza foarte mult pentru mine, pentru ca asa castig experienta. Sper ca vom castiga luni. Suporterii conteaza foarte mult si sper sa vina in numar cat mai mare la sala. E un meci important, cu o echipa pretendenta la titlu si ii asteptam la meci”, a spus Vlad Tincu.
Partida din aceasta seara incepe la ora 18:00 si va fi transmisa LIVE pe DigiSport.
Cristina Bălău