Echipa de baschet masculin CSU Sibiu a reusit un sezon peste asteptari, reusind sa incheie sezonul regulat pe pozitia a șasea, insa previziunile pentru anul competitional viitor sunt sumbre. Principalul sponsor al echipei – Atlassib – a renuntat sa mai finanteze gruparea sibiana la finalul sezonului care tocmai s-a incheiat. Va mai acoperi doar partea de transport, fara a mai contribui financiar.
In aceste conditii, conducerea clubului a inceput sa caute un alt sponsor, insa fara niciun rezultat pana acum. ”Toata lumea ne spune cat de mult ne aprecieaza, cat de important este ceea ce facem noi, dar cand vine vorba sa ne sprijine financiar, raspunsul este acelasi: ne pare rau dar nu putem”, sustin surse din cadrul clubului.
Pana in acest moment, clubul se poate baza doar pe finantarile de la bugetele locale. Prin Agenda Sportiva, Primaria Sibiu a alocat 450.000 lei, iar Consiliul Judetean 100.000 lei. La aceste sume se adauga banii care vor fi alocati de Ministerul Educatiei, aproximativ 700.000 lei.
Salarii de 25.000 euro lunar
Acesti bani nu ar acoperi, teoretic, decat fondul lunar de salarii, care se cifreaza in jurul a 25.000 euro. Spunem ”teoretic” deoarece practic, din fondurile autoritatilor locale nu se pot achita salariile jucatorilor si celorlalti oameni din club, ci se pot achizitiona doar echipamente.
Astfel, pentru a se putea prezenta onorabil in prima liga, CSU Sibiu ar mai avea nevoie de inca pe atat.