TIMP LIBER

Delicatese din zece tari, muzica si cocktail-uri la “de Bun Gust”

Delicatese din zece tari, muzica si cocktail-uri la “de Bun Gust”

dBG 3 

Cel mai important festival culinar din Transilvania va incepe, joi, in Piata Mare din Sibiu. La “de Bun Gust” vor fi prezenti bucatari din zece tari si, pe langa delicatesele culinare  festivalul va fi completat cu muzica si cocktail-uri.

De joi, 24 iulie, pana duminica, 27 iulie, Festivalul ”de Bun Gust” propune sibienilor si musafirilor orasului o lista de mancaruri cu peste 50 de preparate specifice bucatariilor din India, Liban, Mexic, Spania, Ungaria, China, Statele Unite ale Americii, Cehia, Grecia si Romania.

Invitati speciali: Horia Virlan si Antonio Passarelli

Bucatariile vor fi deschise in fiecare zi intre orele 10:00 si 23:00. De la cele aproximativ 1.000 de locuri la masa, amenajate in cadrul Festivalului, nu numai ca sibienii se vor putea bucura de gusturile diverse ale bucatariilor lumii, dar vor putea urmari si demonstratiile culinare ale unor maestrii in ale gatitului. Recunoscutul chef Horia Virlan va gati, in cursul zilei de duminica, o crema de Liege cu crocant de cafea arabeasca, dar si o salata de castraveti si pepene rosu in crema picanta din branza de capra, spre exemplu. Vedeta TV Paprika, Antonio Passarelli, va urca pe scena „de Bun Gust” in zilele de sambata si duminica si va prepara, printre altele, cotlet de porc in sos de busuioc cu salata de mere renette, dar si reteta unei portii de file de lup de mare sau biban de mare in carpione cu salata de mere si masline

.dBG 2

La fel ca si la prima editie a Festivalului, pe scena vor urca si o parte din concurentii Masterchef. Irina Bucsa, Ramon Chicireanu si Anni – Anjani Jaiswal Kumar vor lasa, acum, la o parte emotiile competitiei care i-a facut celebri si vor prepara mancaruri pe care si sibienii le vor putea reproduce, mai apoi, la ei in bucatarie: salata din rucola cu ficat de gaina, ardei copti umpluti cu branza sau piept de pui in stil asiatic cu salata calda sunt doar cateva exemple in acest sens. Toate demonstratiile culinare vor fi transmise si pe un ecran de mari dimensiuni amplasat pe scena Festivalului. Fiecare bucatarie prezenta in festival va avea momentul ei pe scena, pregatind in fata tuturor cate un fel de mancare.

Consulul Germaniei la Sibiu va gati o salata de cartofi à la Pfalz

Pe scena Festivalului „de Bun Gust” vor urca si personalitati ale Sibiului. Consulul Germaniei la Sibiu, doamna Judith Urban, va urca pe scena pentru a prezenta modul in care gateste o salata de cartofi à la Pfalz, iar vedeta TVR, Nicolle Stanese, nu va fi doar prezentatoarea Festivalului, ci va si gati pe scena o portie de tagliatelle cu creveti si dovlecei, joi, de la ora 19:00.

Scena Festivalului va gazdui si sibienii care vor dori sa participe la concursurile cu premii absolut delicioase. De acestea se vor putea bucura cei care curata un mar astfel incat sa rezulte cea mai lunga fasie de coaja, cei care curata cele mai multe legume intr-o perioada de timp data sau cei care recunosc cele mai multe ingrediente dintr-un anumit preparat. In cadrul acestor concursuri premii vor acorda si cei de la Staropramen, sponsori ai Festivalului. De altfel, Staropramen este si berea oficiala a evenimentului.

Un „beach-bar” cu cocktailurile celor mai cunoscute şase plaje din lume

In Piata Mare  va fi construit şi un ”beach bar”, unde trei barmani mixologi vor prepara cate doua cocktailuri de pe cele mai recunoscute plaje ale lumii. Printre cocktailurile cu iz tropical, perfecte pentru anotimpul calduros, musafirii Festivalului vor putea gasi Pina Colada si Caipirinha (specifice plajelor Negril, din Jamaica), The Margarita si Pablito (asa cum sunt preparate acestea pe plajele din Acapulco, Mexic). Aperol Spritz si Hugo sunt aduse din Sardinia (Italia), de pe plajele Ibizei (Spania) sunt inspirate cocktailurile Mojito si Mai-Tai, in timp ce de la greci vor fi aduse cocktailuri precum Strawberry Daiquiry si Konstantinos, iar de la americani – Sex On The Beach si Hurrricane, inspirate din cocktailurile pregatite pe South Beach, din Miami. Fara alcool vor fi cocktailurile Kiwi Frozen Mint Lemonade si Tropic of Capricorn. Toate bauturile vor fi pregatite in fata sibienilor, din fructe proaspete.

Concerte in fiecare zi

Seara de seara, pe scena Festivalului ”de Bun Gust” vor fi organizate si concerte sustinute atat de artisti romani, cat si de muzicieni din afara tarii. Din Grecia vor veni, joi, Acropolis Band si Hiraklis Hrystopoulos, iar din Ungaria sunt Chameleon Jazz Band, cei care vor urca pe scena duminica, de la ora 19:00.

Maria Cojocaru &  Vlad Simon Band vor concerta in fiecare seara, avand de fiecare data cate un invitat special: Vizi Imre va urca pe scena alaturi de ei joi, Silviu Pasca – vineri,iar Mihaela Patan  – sambata. Duminica, invitatul special va fi Iuliana Puschila.


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5107