A vizitat pentru prima oara Sibiul pe cand era adolescent, la sfarsitul anilor ’60. In plina era comunista, Matthias Kaiser a calatorit, impreuna cu familia, prin Romania, iar unul din punctele de oprire a fost orasul de pe Cibin. Dupa aproape o jumatate de secol, a revenit la Sibiu, insa dintr-o cu totul alta postura: profesor al Universitatii din Bergen, Norvegia, implicat in proiectul Universitaria. Timp de o saptamana a discutat cu profesorii sibieni despre etica, fie ca vorbim despre mediul academic, stiinta sau business. Proiectul, UNIVERSITARIA — scoala de didactica universitara si cercetare stiintifica avansata’, POSDRU/ 157/ 1.3/ S/ 135590, este organizat de Universitatea’Lucian Blaga’din Sibiu in parteneriat cu Universitatea de Vest din Timisoara — Beneficiar, ASE Bucuresti, London Metropolitan University, UEFISCDI si Institutul de Stiintele Educatiei Bucuresti, dupa cum ne-a declarat prorector Livia Ilie, coordonatorul proiectului pentru ULBS.
‘Este foarte important sa avem principii etice in tot ceea ce facem. Daca societatea renunta la etica, lucrurile ne pot scapa de sub control. Si ma refer la toate domeniile, nu exista nicio exceptie, fie ca vorbim despre un profesor, un om de stiinta sau despre afaceri’, explica prof. Kaiser, care mai spune ca mediile academic si stiintific ar trebui sa fie’ gardienii’ eticii. Totusi, chiar si aici exista situatii de conflict etic.’ A existat un caz al unui tanar cercetator olandez, foarte promitator. Avea o multime de studii apreciate in mediul stiintific, pana cand s-a dovedit ca cercetarile lui erau bazate pe raspunsuri inventate. Este un caz grav de etica’, a exemplificat Matthias Kaiser.
Intrebat daca putem vorbi despre o problema de etica in cazul hypermarketurilor, care sunt acuzate ca fac rabat la calitatea produselor pentru a-si mari profitul, profesorul norvegian sustine ca este o situatie de etica’ delicata’, mai ales din cauza faptului ca ne afecteaza direct, in fiecare zi.’ Este dificil de dat un verdict. Categoric, un produs fabricat in cantitati uriase poate sa aiba o calitate mai slaba, pentru ca se doreste realizarea de profit. Important este insa ce este scris pe eticheta, iar aici intervine responsabilitatea noastra, de a citi cu atentie’, a adaugat prof. Kaiser. Exista situatii in care oamenii de stiinta interfereaza direct cu mediul de afaceri, prin promovarea unor anumite produse. Aici, spune prof. Kaiser, o problema grava de etica ar fi in cazul in care, un savant ar promova un anumit produs despre care stie ca nu este conform cu ceea ce este prezentat. Situatia se schimba insa cand vine vorba de vedetele care fac reclama pentru diferite servicii sau produse.’ Nu consider sa este lipsa de etica daca, spre exemplu, Cristiano Ronaldo promoveaza un produs. El are un contract, face bani. Noi suntem prosti daca il si credem si cumparam acel produs, doar pentru ca il vedem pe Ronaldo !’, a conchis Matthias Kaiser.