INTERVIU

Dorinta Ralucai Turcan a fost indeplinita. Sova a plecat de la Transporturi! Ce spune fostul ministru despre autostrada Pitesti-Sibiu si candidatura lui Johannis la presedintie

Dorinta Ralucai Turcan a fost indeplinita. Sova a plecat de la Transporturi! Ce spune fostul ministru despre autostrada Pitesti-Sibiu si candidatura lui Johannis la presedintie

Conferinta de presa Dan Sova la Medias

La mai putin de o saptamana de cand presedintele PDL Sibiu ii cerea premierului Victor Ponta demiterea ministrului Transporturilor Dan Sova (foto, in centru, impreuna cu presedintele Consiliului Judetean Sibiu, Ioan Cindrea si senatorul Viorel Arcas), pe care la catalogat drept “cel mai incompetent ministru”, dorinta i s-a indeplinit. Sova si-a dat demisia din Guvern, pentru a se ocupa de campania electorala pentru alegerile prezidentioale din toamna. Intr-un interviu acordat Agerpres, fostul ministru vorbeste despre candidatura primarului Kalus Johannis la presedintie dar si despre unul din cele mai importante proiecte pentru judetul Sibiu, autostrada Pitesti-Sibiu.

AGERPRES: Domnule ministru, v-ati anuntat demisia din functia de ministru al Transporturilor. Decizia dvs. a fost influentata de faptul ca numele dvs. a fost vehiculat pe lista posibililor ministri remaniati sau de faptul ca Opozitia v-a solicitat demisia fiind nemultumita de activitatea dvs. de ministru?

Dan Sova: Mie Opozitia nu mi-a solicitat demisia, din ce imi aduc eu aminte a existat o motiune simpla pe problema deszapezirii. La vremea respectiva, am spus ca nu exista nicio ilegalitate, intre timp ANRMAP-ul a confirmat ca n-a existat nicio ilegalitate, mai mult decat atat am redus al doilea an consecutiv cheltuielile, deci a fost o motiune neinspirata, daca ma intrebati pe mine, la vremea respectiva. Deci n-a fost o problema, n-am auzit…

AGERPRES: La nivel declarativ…

Dan Sova: La nivel declarativ e rolul Opozitiei sa ceara demisia oricarui ministru in fiecare zi. Nu, decizia mea de a-mi prezenta intentia de a demisiona, lucru pe care sper sa il si institutionalizez in zilele viitoare, dupa intoarcerea premierului din Israel, are legatura exclusiv cu campania prezidentiala. Eu fac parte dintre cei care cred ca nu poti fi ministru la Transporturi si sa fi implicat suta la suta, asa cum doresc eu, in campania prezidentiala si sa le faci bine in acelasi timp pe amandoua. Imi doresc sa particip la aceasta campanie prezidentiala pentru ca cel mai important obiectiv, nu numai al partidului, dar si al Romaniei, din punctul meu de vedere este sa avem un presedinte care sa reprezinte Partidul Social Democrat.

AGERPRES: Deci nu s-au facut presiuni politice la adresa dvs.?

Dan Sova: Nu numai ca nu s-au facut presiuni politice, dar a reprezentat initiativa mea si am explicat-o. Normal, mi-a fost acceptata.

AGERPRES: Oficial demisia o sa vi-o anuntati in sedinta de maine (n.r. miercuri) a Guvernului?

Dan Sova: Nu stiu sa va spun exact cum vom proceda formal, il astept pe premier si vom stabili impreuna.

AGERPRES: Pe plan politic, pe 30 iunie, PSD urmeaza sa organizeze sedinta extinsa a Comitetului National Executiv. De ce ati ales fosta baza militara din Orastie pentru aceasta reuniune in care urmeaza sa fie stabilita strategia partidului pentru alegerile prezidentiale?

Dan Sova: Stati sa ne intelegem, e o baza de agrement acolo…

AGERPRES: Acum, da…

Dan Sova: Acum e o baza de agrement care are o tematica militara, e un loc in care iti duci si copiii sa se simta bine in week-end, deci nu are legatura… pe terenul unei foste baze militare… dar e o baza de agrement, asa cum am fost de exemplu anul trecut in Delta. Acum facem la Orastie si cred ca este foarte frumos.

AGERPRES: Ultimele sedinte ale CEx-ului au fost organizate la Bucuresti, de aceea intrebam.

Dan Sova: Da, dar nu CEx extins si de aceea vrem sa profitam de ocazie. Avem doua zile la dispozitie ca sa putem discuta despre campania care urmeaza si despre organizarea partidului.

AGERPRES: In sedinta CEx urmeaza sa fie elaborat si Regulamentul de organizare a alegerilor interne din partid pentru desemnarea candidatului PSD la aceste alegeri. Care vor fi conditiile carora va trebui sa se supuna cei care doresc sa candideze?

Dan Sova: Conditiile, in mare parte, sunt prevazute in Statut. Eu insa nu cred ca, in ipoteza in care presedintele Ponta isi va manifesta intentia de a candida, si eu am convingerea ca el va fi candidatul, nu cred ca isi va mai depune cineva candidatura ca sa trebuiasca sa mai facem si o procedura interna. Nu, in acest moment, in Partidul Social Democrat toti ne dorim ca Victor Ponta sa candideze si nu cred ca cineva si-ar putea pune problema unei competitii reale cu premierul.

AGERPRES: Ati vazut ca domnul Mircea Geoana isi anuntase public intentia si dorinta de a candida…

Dan Sova: Da, dar dorinta noastra este sa candideze domnul Ponta.

AGERPRES: Cum vedeti batalia politica cu partidele de dreapta? Luati in calcul posibilitatea ca un candidat comun al dreptei sa ridice probleme PSD-ului?

Dan Sova: E o chestiune de seriozitate politica. Orice candidat, in primul rand orice candidat care intra in turul doi este un candidat redutabil. In al doilea rand cred ca dreapta ridica probabil cativa candidati seriosi si ma refer la Klaus Iohannis, ma refer la Crin Antonescu. Eu nu cred ca povestea candidaturii lui Crin Antonescu este o poveste incheiata, ma refer si la Mihai-Razvan Ungureanu. Cel putin acestia trei sunt trei candidati seriosi. Ceilalti candidati nu trebuie ignorati, dar cred ca au mai putine sanse. Dar unul din acestia trei pe care eu i-am enumerat acum am convingerea ca poate patrunde in turul doi. Si fireste ca trebuie luat si tratat cu toata seriozitatea ca atare. Eu, personal, nu cred ca la prezidentiale va fi o lupta usoara, cred ca va fi o lupta foarte stransa. Am convingerea ca vom castiga, dar, de asemenea, am convingerea ca vom castiga la un scor strans.

AGERPRES: Vorbeam ceva mai devreme despre posibila candidatura a lui Victor Ponta la alegerile pentru prezidentiale. V-ati exprimat intentia de a va implica activ in campania electorala pentru sprijinirea candidatului PSD. Ati dori sa il sprijiniti pe Victor Ponta ca purtator de cuvant al PSD in campanie sau ca sef al campaniei?

Dan Sova: Eu vreau sa va spun doua lucruri: din acest moment si pana pe 16 noiembrie am o singura preocupare — campania prezidentiala si un singur scop in viata — ca Victor Ponta sa fie presedintele Romaniei. Campania inseamna sa mergi printre oameni, inseamna sa bati tara, inseamna sa participi la dezbateri, inseamna sa convingi electoratul ca cel pe care il propui candidat este cel mai bun sa conduca destinele acestei tari pe cinci ani, pe zece ani. Nu sunt legat sub nicio forma de niciun fel de functie. N-am nevoie de o titulatura pentru a-mi face datoria la cel mai inalt nivel de care sunt eu capabil, bineinteles. Daca organele de conducere ale Partidului Social Democrat, din care fac si eu parte, sau presedintele Victor Ponta vor intelege sa ma foloseasca pentru o anumita misiune si sa imi dea si o titulatura, asta este o chestiune secundara. Pe mine ce ma intereseaza este sa ma angajez cu toate fortele pentru campania electorala. In rest, titlurile mai mult sau mai putin temporare sunt neimportante. (…) Campania electorala asta inseamna, inseamna sa bati tara si inseamna sa participi la dezbateri, inseamna sa convingi si cred ca beneficiez si de aceasta experienta … doi ani de ministru in Guvernul Ponta si pe portofolii diferite si pot sa sustin argumentat si documentat si ce inseamna proiectul de tara al lui Victor Ponta, care s-a manifestat incepand din mai 2012, cand a venit premier, si care ar fi avantajele pornind de la realizarile care deja se pot arata pentru a sustine ca este cea mai potrivita candidatura si cea mai potrivita persoana sa conduca Romania. Spuneam ca experienta mea politica plus experienta guvernamentala din ultimii doi ani imi dau posibilitatea sa ma exprim liber si calificat pe foarte multe tematici de discutie care vor fi abordate in campanie si cred ca ar fi nefiresc sa pierd tot acest potential ramanand blocat exclusiv intr-o activitate administrativa. Eu fac parte dintre cei care considera ca nu am devenit ministru pentru meritele mele, am devenit ministru pentru ca asa a decis Partidul Social Democrat. Pentru ca daca ar fi vorba de merite personale ar deveni ministri si alte persoane. Devii ministru cand esti intr-un partid si partidul te sprijina. Deci in ordinea importantei cred ca este alaturi de competenta profesionala si sprijinul partidului. Eu cred ca am devenit ministru pentru ca m-a sprijinit Partidul Social Democrat si acum cred ca este momentul sa dau inapoi din ceea ce am acumulat cu toata energia mea aceluiasi partid. Dupa decembrie incolo vom vedea din nou.

AGERPRES: Prin urmare, este domnul Victor Ponta omul potrivit pentru preluarea sefiei Romaniei?

Dan Sova: Punctul meu de vedere si punctul de vedere general al PSD-PC-UNPR este ca domnul Victor Ponta este cea mai indicata persoana sa conduca Romania in urmatorii zece ani.

AGERPRES: Ce anume il recomanda pe Victor Ponta pentru Palatul Cotroceni?

Dan Sova: O sa va spun foarte simplu: pregatirea, varsta, energia si dragostea pentru Romania.

AGERPRES: Ati fi interesat de implicarea in cursa interna pentru sefia PSD?

Dan Sova: Vreau sa va spun ca eu nu o sa particip niciodata la impartiri fictive de functii. Noi avem, in acest moment, un presedinte social-democrat, care se numeste Victor Ponta. In ziua de 17 noiembrie, cand Biroul Electoral Central il va declara pe Victor Ponta presedintele Romaniei, din acel moment putem discuta despre orice. Pana atunci avem un presedinte al PSD — Victor Ponta, iar orice discutie despre conducerea PSD este absolut inoportuna in acest moment.

AGERPRES: Spuneati, in cursul acestei zile, ca nu renuntati la sefia Ministerului Transporturilor pentru a prelua, pentru moment cel putin, un alt portofoliu ministerial. Dupa campania electorala pentru prezidentiale insa va ganditi sa reveniti in Ministerul Transporturilor sau, eventual, sa preluati un alt portofoliu? Ministerul Justitiei poate?

Dan Sova: Este o intrebare cu trei raspunsuri aici. Da, mi-as dori sa fac parte din noul Executiv care se va forma in decembrie. Mi-as dori, dar de la dorinta si pana la decizia partidului, daca voi face parte sau nu, este o distanta lunga si vom vedea decizia la vremea respectiva. In al doilea rand este ca prima mea iubire si cea mai importanta calificare a mea ar fi pentru Ministerul Justitiei, dar, daca ma intrebati pe mine ce mi-as dori in forul interior, ar fi sa ma intorc la Transporturi. Acum, daca voi face parte din Executiv si ce misiune voi primi din partea partidului ca soldat devotat al acestui partid, vom vedea.

AGERPRES: As vrea sa revenim la domeniul Transporturilor. Spuneati ca in viitorul apropiat urmeaza sa fie semnat contractul pentru autostrada Comarnic-Brasov. Cand estimati ca vor incepe lucrarile si de unde va veni finantarea?

Dan Sova: Finantarea este privata, vine de la banci private, asa este conceput contractul, si de la finantatori institutionali. Lucrarile de constructie pot incepe anul acesta cu precizarea ca exista, dupa semnarea contractului, o perioada de cateva luni pentru definitivarea proiectului tehnic conform contractului. O sa inceapa dinspre Breaza si dinspre Brasov, iar de la anul va incepe partea a doua si cea mai grea.

AGERPRES: Si care este situatia autostrazii Pitesti-Sibiu?

Dan Sova: Pe autostrada Pitesti-Sibiu, dupa multi ani de facut nimic, de facut doar gura in presa, a fost scos studiul de fezabilitate agreat de Comisia Europeana la licitatie. Undeva, la sfarsitul lunii iulie, este termenul pentru stabilirea castigatorului. Se va face studiu de fezabilitate in 12 luni. Dupa ce se va termina, va incepe procedura pentru atribuirea de lucrari, deci vom avea mai multi castigatori pentru lucrarile de autostrada la sfarsitul anului viitor si va fi realizat in urmatorii trei ani.

AGERPRES: Pentru perioada cat ati avut mandat in Executiv, aveti sa va reprosati ceva sau au ramas lucruri nefinalizate pe care ati fi dorit sa le realizati?

Dan Sova: Primul lucru pe care mi-l reprosez este ca nu am reusit sa muncesc mai mult de 12-14 ore pe zi. As fi vrut sa muncesc 18 ore, ca sa fiu cinstit, pentru ca este un domeniu foarte frumos si in care realizarile sunt palpabile si asteptate de oameni. In al doilea rand, ca sa spun asa, imi pare rau ca este campanie prezidentiala fiindca nu as fi plecat in ruptul capului de la Transporturi, tocmai in ideea de a termina foarte multe lucruri, dar sunt sigur ca oricine va veni in locul meu va continua proiectele si realizarile. Dar asta imi reprosez, daca ma intrebati: ca nu am avut o capacitate de munca si mai mare.

(Foto: vasile-antipa.blogspot.com, servuspress.ro)


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5279