FDGR domina in continuare Sibiul. PSD a invins PNL-ul

Primele alegeri de dupa plecarea lui Klaus Iohannis de la Primaria Sibiu nu au schimbat foarte mult dinamica votului in municipiu. Astrid Fodor si Forumul Democrat al Germanilor din Romania (FDGR) au castigat de o maniera categorica, in timp ce PNL a fost batut de PSD, potrivit rezultatelor oficiale.

astrid fodor

Biroul Electoral Municipal Sibiu a terminat luni numaratoarea voturilor, stabilind ca Astrid Fodor, din partea Forumului Democrat al Germanilor din Romania,este noul primar al Sibiului, locul al doilea fiind ocupat de fostul prefect Ovidiu Sitterli (PSD), iar al treilea clasat este Razvan Pop (PNL).

Potrivit numaratorii finale al Biroului Electoral Municipal Sibiu, Astrid Cora Fodor (FDGR) a fost votata de 27.948 de sibieni – 57,13%, Ovidiu Ioan Siterli (PSD) a fost votat de 18,8%, iar Razvan Codrut Pop a primit increderea a 5.339 de votanti 10,91%.

In ceea ce priveste mandatele de consilieri locali in Consiliul Local Sibiu, FDGR a obtinut 12 mandate, PSD va avea cinci mandate, iar PNL- patru mandate.

BEM precizeaza ca PSD si PNL au mai primit cate un mandat la redistribuire, astfel ca PSD va avea sase consilieri locali la Sibiu, iar PNL – cinci. Potrivit BEM, in municipiul Sibiu au fost 143.842 de alegatori pe listele electorale, din care s-au prezentat la urne 50.141.

Totodata, in municipiul Sibiu au fost 48.922 voturi valabil exprimate si 1.219 voturi nule.