Fonduri de pana la 40000 euro pentru deschidere unei afaceri, de la ULBS

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu S.C. Konfida S.R.L. București, va implementa un proiect regional prin care se vor acorda ajutoare de minimis în valoare de cel mult 40.000 de euro, unui număr de 75 de întreprinderi noi, cu profil non-agricol, din mediul urban, prin intermediul cărora să se creeze un număr de 150 locuri de muncă.

furt de bani

Start-UP Hub: Laboratorul antreprenorilor” se va derula pe o perioadă de trei ani (ianuarie 2018-ianuarie 2021) și va avea un buget total de 18.405.808,05, din care valoarea cofinanțării este de 233.181,23 lei.

Pe lângă acordarea de ajutoare de minimis, proiectul își propune, de asemenea, certificarea unui număr de 360 de persoane în domeniul ”Competențe antreprenoriale”, de către Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC).

Grupul țintă al proiectului este format din 400 persoane fizice (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban din Regiunea Centru;
– au reședința sau domiciliul în mediul urban sau rural, în regiunea Centru, în care se implementează proiectul (județele Sibiu, Brașov, Mureș, Alba, Harghita, Covasna).

Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.