Situatia autostrazii Sibiu-Orastie, care este inchisa din septembrie anul trecut, nu este o exceptie ci o regula, spune un fost director al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR).
Soferii risca in orice moment sa faca accidente pe autostrazile din Romania, care sunt pline de gropi si au mari probleme, a declarat, luni, fostul director general al CNADNR Mihai Basulescu, intr-o conferinta de presa.
El este si reprezentant al Grupului de initiativa pentru restructurarea si reprofesionalizarea CNADNR, care, alaturi de Sindicatul National Profesional al Drumarilor din Romania, a organizat luni o conferinta de presa cu scopul de a demasca neregulile din activitatea companiei de drumuri.
Basulescu a precizat anterior, in conferinta de presa, ca toate autostrazile din Romania au probleme.
„Evident ca, pentru soferi, este periculos. Exista riscul de accidente, exista riscul sa mergi cu masina pe un drum perfect si sa te trezesti cu masina in groapa”, a sustinut Basulescu, intrebat de ziaristi ce risca soferii din cauza infrastructurii proaste.
Reprezentantii Grupului de initiativa pentru restructurarea si reprofesionalizarea CNADNR au cerut luni demisia ministrului Transporturilor, Dan Costescu, a secretarului de stat Marcel Bolos si a actualului sef al companiei de drumuri, Catalin Homor, pentru situatia dezastruoasa a sectorului, dar si din cauza neregulilor sesizate in cadrul CNADNR.
La randul sau, Alin Goga, consilier juridic in CNADNR si reprezentant al Grupului de initiativa, a declarat ca toate autostrazile din Romania sunt pline de gropi si au aceleasi probleme pe care le-a avut si tronsonul Sibiu-Orastie, care a fost demolat.
„Toate autostrazile sunt svaiter, sunt ca Sibiu-Orastie. Ne-am saturat sa spunem tuturor ministrilor si prim-ministrilor de aceste probleme. Exista un raport al Directiei de calitate care arata ca toate autostrazile au mari probleme, au defecte majore de constructie. Desi le-am platit, ele au avut probleme la receptie si nu au receptie finala. Azi nu mai putem executa nici garantiile. Constructorii ne lasa acum ca pe prosti, pentru ca Narcis Neaga (fost director general al CNADNR — n. r.) si alti directori generali nu si-au facut treaba, iar Homor (Catalin Homor, actualul director al companiei — n. r.) nu face decat sa-i acopere”, a precizat Goga.
La randul sau, Florin Dascalu, director de intretinere in cadrul companiei, a sustinut ca demolarea sectorului Sibiu-Orastie a fost o greseala, intrucat acel tronson ar fi putut fi consolidat si fara demolare.
„Este o greseala sa demolezi 200 de metri de autostrada ca sa vezi ce e in corpul autostrazii. Nimeni nu face asa ceva. Puteau fi facute sondari pentru asta. Acel tronson putea foarte bine sa fie consolidat, pentru ca exista solutii tehnice pentru asta”, a sustinut Dascalu.
Alin Goga a acuzat si lipsa unei strategii coerente la nivelul CNADNR.
„Spre exemplu, decat sa facem noi drumuri expres in patru ani, mai bine luam drumuri care sunt deja, cum sunt DN 1 B sau DN 2, care au o banda si jumatate si le facem expres in doi ani”, sustine el.
Totodata, Florin Dascalu a subliniat si lipsa de specialisti din cadrul CNADNR.
„Dintre cei 6.000 de angajati ai companiei, doar 169 de oameni sunt ingineri de drumuri, adica 3%. Marile centre universitare scot ingineri de drumuri, iar statul nu ii foloseste. Dintre cei 49 de sefi de sectie, doar 29 sunt ingineri de drumuri, restul sunt absolventi de relatii publice, juristi, economisti. Sistematic, compania a fost condusa de neprofesionisti. Compania trebuie condusa de un inginer drumar, eu nu cred ca in tara asta nu se gaseste un inginer drumar”, a mai spus Dascalu.
In replica, CNADNR a emis luni un comunicat in care sustine ca aceasta este o campanie mincinoasa la adresa activitatii sale, care ii afecteaza pozitia in raport cu parteneri contractuali.
Sursa: Agerpres