ACTUALITATE

INTERVIU cu singura eleva din judetul Sibiu cu zece pe linie la BACALAUREAT! Ce crezi ca isi doreste sa devina?

INTERVIU cu singura eleva din judetul Sibiu cu zece pe linie la BACALAUREAT! Ce crezi ca isi doreste sa devina?

INTERVIU cu singura eleva din judetul Sibiu cu zece pe linie la BACALAUREAT! Ce crezi ca isi doreste sa devina!2

Denisa Savu, singura eleva din judetul Sibiu care a obtinut media zece la bacalaureat isi doreste sa devina chirurg si ar prefera sa ramana in Romania.

Denisa Savu a implinit 19 ani in luna martie si este o tanara frumoasa, modesta, vesela si optimista. E convinsa ca optimismul a ajutat-o intotdeauna, iar la examenul de bacalaureat a contat si faptul ca nu a fost deloc stresata.

A invatat bine intotdeauna, chiar daca nu a fost o tocilara, si nu a avut deloc emotii pentru bacalaureat. Nu se astepta insa sa ia chiar media zece.

„La Matematica si Biologie ma asteptam la nota mare, nu chiar la zece curat. Stiam de cand am vazut subiectele ca voi lua undeva pe la 9.50. La Limba romana am avut si noroc, pentru ca invatasem nuvela si romanul si, cu ceva timp inainte de examen un prieten mi-a zis: «De ce nu inveti si poezia?». Nu credeam ca voi primi poezie, dar am mai citit o data si am avut noroc. Mi-a picat Eminescu. La liceu ne-au invatat foarte mult sa gandim, asa ca nu le-am invatat pe de rost. Vreau sa spun ca este si meritul doamnei profesoare de romana. Abia acum mi-am dat seama cat de exceptionala este. Chiar ne-a invatat, ne facea scheme si desene pe tabla ca sa putem sa intelegem cat mai bine si chiar am inteles. Are o tehnica unica”, explica Denisa succesul ei la bacalaureat.

Povesteste vesela ca si-a trait viata de liceu ca orice copil: cu bune, cu rele, cu unele prostioare, cu cate o ora chiulita de la scoala, cu prieteni foarte buni si un colectiv extraordinar de colegi de clasa.

In putinul timp liber pe care-l are, Denisa obisnuieste sa calareasca. Ii place foarte mult echitatia, pasiune pe care a mostenit-o de la tatal ei, care a lucrat in domeniu. De ceva vreme n-a mai avut timp sa treaca pe la baza hipica, dar abia asteapta sa treaca cu bine si peste admiterea la facultate pentru a avea timp sa faca tot ce-i place: sa calareasca, sa-si viziteze in Italia cea mai buna prietena, sa mearga cu prietenii si colegii la munte.

Pana la relaxarea totala la care viseaza, Denisa mai are de trecut un hop: admiterea la facultate.

De-a lungul timpului a vrut sa urmeze tot felul de meserii, arhitect, arheolog, biolog marin, dar, in clasa a X-a a participat la Olimpiada nationala de Biologie si a cunoscut acolo oameni extraordinari care doreau sa devina medici si sa faca bine, sa schimbe ceva.

„Cand am ajuns acasa i-am spus mamei ca vreau sa devin medic. Pana atunci vroiam sa ma fac de toate. Cred ca nu a existat o meserie pe care sa nu vreau sa o fac. Dar am ramas pe Medicina. Stiu ca vreau sa devin chirurg, iar ca specializare inca nu m-am decis, poate cardiologie sau neurochirurgie, inca nu stiu. Mi s-a spus ca am o fire artistica si ar trebui sa fac chirurgie plastica, dar nu cred. Mi se pare un pic sec”, spune Denisa.

Intrebata unde se vede in viitor, in tara sau in strainatate, Denisa afirma ca ar prefera sa ramana in Romania.

„Eu as vrea foarte mult sa stau in Romania. Chiar iubesc aceasta tara. Ma gandesc insa ca in domeniul acesta… nu prea ai aparatura… Sa speram ca poate in sase ani de zile se mai schimba lucrurile. Degeaba o sa ajung un medic foarte bun daca nu o sa am aparatura necesara, cum este in strainatate. Sa vezi ca-ti moare pacientul, pentru ca nu ai cu ce-l sa-l ajuti, chiar nu mai ai satisfactie”, afirma fata de nota zece.

Denisa Savu crede ca esecul la bacalaureat al multora dintre colegii ei de generatie se datoreaza atat lor, pentru ca n-au invatat la timp, cat si sistemului, care este prea „stufos”.

„Mie nu mi s-a parut foarte greu. Poate conteaza foarte mult si faptul ca am invatat de-a lungul anilor, pentru ca este destul de greu sa recuperezi in cateva saptamani sau un an tot ce s-a facut. As zice ca si sistemul este un pic de vina. In strainatate se axeaza mai mult pe ce poate copilul. Noi invatam foarte mult de toate. Si e foarte multa informatie. Poate ar trebui ca din liceu sa se axeze pe o anumita calitate a copilului, cum, de exemplu, la Arte cei care sunt talentati la desen fac desen, cei care sunt buni la muzica fac muzica. Ar trebui facut asa in tot sistemul, mai specializat, pentru ca, si dupa ce termini facultatea, nu prea stii foarte multe. Conteaza foarte mult si experienta si ar fi bine daca ai prinde experienta si in liceu, altfel iti gasesti un loc de munca”, crede Denisa Savu.

Examenul la Medicina va avea loc in 22 iulie si consta in proba scrisa la Biologie, mult mai grea decat cea de la bacalaureat. Denisa spune insa ca la ultimul examen au ajutat-o „Dumnezeu si creierul ei” si spera ca o vor ajuta in continuare si va intra la Medicina.

„Mi-este teama de admitere, logic. E foarte mare concurenta si am intalnit copii foarte buni, nu-ti permiti sa gresesti multe grile. Dar ma bazez pe creierul meu care m-a ajutat tot timpul si pe Dumnezeu. Cateodata, ca la bacalaureat, a fost cu mine, clar. Sper sa ma ajute si la admitere”, spune tanara.

Denisa a absolvit Colegiul National „Octavian Goga” din Sibiu, unitate de invatamant cu cea mai buna promovabilitate la examenul de bacalaureat de anul acesta – 99,07 la suts. Un numar de 214 elevi s-au inscris aici sa sustina examenul si 212 l-au promovat, 80 dintre ei cu medii cuprinse intre 9.00 si 9.99.

In intreg judetul Sibiu, 1.624 de elevi au promovat examenul de bacalaureat din totalul celor inscrisi, promovabilitatea fiind, inaintea contestatiilor, de 69,02 la suta.

Sursa: mediafax.ro


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5309