Senatorul PDL de Sibiu, Ion Ariton, taxeaza intr-un limbaj demn de schitele lui Caragiale, intamplarile din USL, dar mai ales “dandanaua” colegului sau de Senat, Sorin Iliesiu, care a cerut demisia lui Crin Antonescu, fiind mai apoi exclus din PNL.
“Conflictul major, din ultimul timp, a scos la lumina zilei marile incompatibilitati dintre PNL și PSD, in interiorul USL. La nici un an și jumatate de la caștigarea alegerilor, cele doua partide iși disputa ideea remanierii Executivului, dupa formule proprii complet diferite. Astfel, un mare bucluc s-a iscat in Palatul Victoria și pe culoarele Palatului Poporului. De peste doua saptamani, nimeni nu intelege care este adevarata miza a acestui taraboi fara precedent și ce legaturi are cu interesul tarii de-a avea buna guvernare”, spune fostul ministru al economiei. Ion Ariton il ironizeaza apoi pe Sorin Iliesiu. “Și, ca și cum n-ar fi fost suficient, in tot acest scandal, o voce s-a auzit ca o dovada ca nimic nu e intamplator. Vocea era a senatorului national-liberal Sorin Ilieșiu, care cerea demisia liderului propriului sau partid. Motivul? O presupusa apropiere a lui Crin Antonescu de președintele Traian Basescu. In tot vacarmul certurilor televizate, dandanaua asta mai lipsea. Sa nu ne miram! Stilul dandana a fost practicat de senatorul Ilieșiu, odata cu trimiterea lui de la ‘centru’ sa candideze, la Sibiu, cu ocazia alegerilor din 2012. La vremea respectiva, ura USL contra președintelui Basescu i-a asigurat victoria in colegiul sibian. De data asta, pe fondul atacurilor furibunde intre liderii celor doua partide de guvernamant, senatorul Ilieșiu a provocat o noua dandana in interiorul PNL. Apoi și-a dat demisia din partid. Acum, pentru sibienii care l-au ales, pe langa pierderea reprezentantului lor liberal, in Parlament, este un prilej bun de meditatie asupra subiectului. Și, de ce nu, sa reciteasca modelul sau literar din ‘O scrisoare pierduta’. De altfel, un model valabil in cazul tuturor candidaturilor mai vechi sau viitoare impuse tot de la centru”, scrie Ariton intr-un comunicat de presa.