Primarul Sibiului Klaus Johannis conduce detasat in lupta cu fostul lider al PNL, Crin Antonescu, pentru desemnarea candidatului Dreptei in alegerile prezidentiale, dar ar pierde in fata liderului PSD, Victor Ponta, releva un studiu sociologic realizat de INSCOP Research, la comanda ziarului Adevarul in perioada 1 – 6 iulie 2014.
Victor Ponta ramane favorit in cursa prezidentiala. Candidatul PSD-UNPR-PC ar obtine, in primul tur al alegerilor pentru Cotroceni, 43,6% din voturile celor care se prezinta la urne.
Ponta este urmat de posibilul candidat al Dreptei, Klaus Johannis, cu 31,2%, pe locul 3 clasandu-se Mihai Razvan Ungureanu, cu aproape 10% dintre optiuni. Pe locul patru se afla independentul Calin Popescu-Tariceanu, cu 4,5%, apoi Kelemen Hunor, cu 3,5%, restul candidatilor, printre care si cel al PMP, Cristian Diaconescu, fiind in marja de eroare, de 2.6%.
Victor Ponta ar castiga si turul doi al prezidentialelor, potrivit Inscop, CU 54,8%, in timp ce Johannis ar lua 45,2%.
In varianta Ponta-MRU in turul doi, scorul ar sta 62,6% fata de 37,4%. Ponta vs. Crin Antonescu: 60,7% vs 39,3%. Ponta vs. Predoiu: 66,7% – 33,3%. Ponta vs. Cristian Diaconescu: 67,5% – 32,5%.
In ceea ce priveste batalia politica din PNL pentru scaunul de candidat, primarul Sibiului are un scor aproape dublu lui Antonescu: 66,1% dintre respondenţi il prefera drept candidat din partea PNL pe Johannis, in timp ce Crin Antonescu ar fi preferat de 33,9% dintre cei chestionaţi.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.055 de persoane. Eroarea maxima admisa a datelor este de ± 3%, la un grad de incredere de 95%. Chestionarele au fost aplicate in 38 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, intr-un total de 75 de localitaţi (oraşe mari, oraşe medii, oraşe mici, comune, sate).
Sursa: realitatea.net