CULTURA

La Sibiu incepe campionatul mondial al teatrului!

La Sibiu incepe campionatul mondial al teatrului!

Odata cu startul Euro 2016, din Franta, in Sibiu va debuta cel mai mare festival de artele spectacolului din lume. Peste 430 de reprezentatii vor transforma Sibiul, timp de zece zile, intr-un veritabil campionat mondial al culturii.

Artificii inchidere FITS 2015  © dragos dumitru

Cea de-a 23-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu incepe vineri, desfasurandu-se pana pe 19 iunie si prezentand peste 430 de spectacole si evenimente nationale si internationale.
Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu, organizatorul FITS, a anuntat punerea in vanzare a ultimului set de bilete pentru editia din acest an a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, ce sa sub semnul genericului „Building trust / Construind incredere”.
In total au fost puse in vanzare peste 8.000 de bilete, valabile pentru 35 de reprezentatii programate in sali, din totalul de 131 de evenimente la care se percepe bilet.
Spectatorii pot achizitiona ultimele bilete pentru FITS, via eventim.ro, sau prin intermediul Agentiei Teatrale din Sibiu, strada Nicolae Balcescu nr. 17.
„Am facut absolut tot ce a depins de noi, ca organizatori, sa deschidem Casa de Cultura a Sindicatelor si Sala Studio, acolo unde erau programate un numar de 22 de reprezentatii. Ne-am bucurat si ne bucuram in continuare de sprijinul autoritatilor locale sau centrale, si doresc sa le multumesc pe acesta cale, dar in cele din urma a trebuit sa admitem ca, in acest moment, nu exista solutii care sa permita deschiderea acestor spatii de joc pentru Festival. Am reusit – cu exceptia a trei spectacole – sa mutam toate spectacolele in alte spatii, printr-o mobilizare exemplara a tuturor celor implicati. Multumesc publicului pentru bunavointa si intelegerea aratate! Va asteptam cu drag la Festival” – a declarat Constantin Chiriac, Presedinte FITS.
De asemenea, organizatorii au anuntat ca pentru editia din acest an a FITS s-a alocat un buget de 9 milioane de euro.
Vezi aici recomandarile din fiecare zi a festivalului


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5349