SOCIAL

Liceenii, provocati de ULBS sa isi aleaga SMART cariera. Pentru asta organizeaza Scoala de vara

Liceenii, provocati de ULBS sa isi aleaga SMART cariera. Pentru asta organizeaza Scoala de vara

scoala de vara

Elevi din clasele a X-a si a XI-a din Sibiu si judetele invecinate sunt invitati sa participe la cea de a treia editie a Scolii de Vara de la Sibiu – Alege-ti cariera SMART ! organizata de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Evenimentul din acest an se va desfasura in perioada 20 – 26 iulie.

„Scopul acestei scoli de vara este de a ajuta liceenii sa isi aleaga cariera potrivita, printr-un exercitiu realist, printr-un contact direct cu ceea ce pot practica la finalizarea studiilor universitare. Elevii vor fi pusi in contextul diverselor profesii, vor testa viata de student la Sibiu pentru a putea alege din diversitatea ofertelor puse la dispozitie de ULBS. Un element important il reprezinta interactiunea permanenta a elevilor cu studentii implicati in organizarea scolii de vara. Succesul editiilor precedente a stat tocmai in entuziasmul si dedicarea studentilor si profesorilor nostri in organizarea si desfasurarea tuturor activitatilor”, a declarat prof.univ.dr. Livia Ilie, coordonatorul Scolii de vara „Alege-ţi cariera SMART”.

In cadrul Scolii de Vara – Alege-ti cariera SMART ! elevii vor participa la diverse workshop-uri in care vor fi transpusi in situatia reala a viitoarei cariere, fiecare facultate propunand unul sau mai multe workshopuri care sa raspunda diverselor specializari, acestea fiind organizate de cadrele didactice si de studentii ULBS. Nu vor lipsi din cadrul programului excursie la Paltinis, seri distractive, programe turistice, activitati sportive. Locatiile vor fi diverse si interesante, de la laboratoare specifice fiecarui workshop propus, pana la actiuni in aer liber. „De exemplu, unul dintre workshopurile propuse vizeaza selectarea unui grup de 20 de elevi care sa fie reporterii Scolii de vara. Ei vor face fotografii, isi vor intervieva colegii, vor scrie reportaje, stiri si comunicate de presa din interior, articole care vor fi apoi publicate in Newsletter-ul UpDate al ULBS”, a exemplificat prorectorul Livia Ilie.

Elevii care doresc sa participe la Scoala de vara organizata de ULBS vor trebui sa indeplineasca doua conditii: sa aiba media generala a anilor de liceu absolviti pana in prezent minimum 8.00 si sa redacteze un eseu de 200-400 de cuvinte in care sa argumenteze motivele pentru care doresc sa participe la Scoala de vara „Alege-ti cariera SMART”!

Perioada de inscriere este pana la 01 iunie 2015, iar taxa de participare este de 390 RON. Informatii complete, precum si toate formularele pentru inscriere si regulamentul de participare pot fi accesate pe adresa www.scoaladevara.ulbsibiu.ro sau pe www.facebook.com/scoaladevara.