In perioada 11-14 iunie a avut loc la Sibiu prestigiosul curs international de Traumatologie “AOTrauma Course—Basic Principles of Fracture Management”, dedicat tinerilor medici din specialitatea ortopedie-traumatologie.
Cursul s-a adresat unui numar de 54 de medici ortopezi-traumatologi din toate centrele medicale importante ale Romaniei (Cluj, Targu Mures, Bucuresti, Timisoara, Sibiu etc.) si a avut ca si lectori personalitati de prim rang din Germania, Austria, Belgia, Grecia precum si din Romania.
La acest curs a participat, in calitate de lector, si Dr. Mihai Roman, medic sef Sectia Clinica Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu.
„Am fost invitat sa particip ca lector la acest prestigios curs si asta reprezinta o onoare pentru mine si o cinste pentru sectia de Ortopedie pe care o reprezint. De asemenea, este o recunoastere a imbunatatirii permanente, in ultimii ani, a calitatii actului medical realizat de intreg colectivul de ortopezi din cadrul sectiei Ortopedie a Spitalului Judetean Sibiu. Cursurile AO sunt cele mai bune si cele mai cautate cursuri de traumatologie la nivel international iar alegerea Sibiului ca si gazda a unui asemenea eveniment nu a fost deloc intamplatoare. Impreuna cu distinsii colegii din strainatate si din tara am incercat sa transmitem informatie de calitate si experienta noastra mai tinerilor nostri colegi ortopezi”, a declarat Dr. Mihai Roman, Medic Sef al Sectiei Clinice Ortopedie din cadrul SCJU Sibiu.
Fundatia AO isi are originea intr-un grup elvetian de studiu, Arbeitsgemeinschaft für Osteosynthesefragen (AO) si a fost fondata la Biel in Elvetia, in 1958. Este renumita pentru componenta educationala de cea mai inalta de calitate, in scopul de a promova excelenta in ingrijirea pacientilor cu leziuni musculo-scheletice. Prin cercetare, dezvoltare si educatie, Fundatia AO are ca scop asigurarea calitatii in ceea ce priveste principiile, practicile si rezultatele in tratamentul fracturilor.
Fundatia internationala AO organizeaza periodic cursuri de nivel mondial pentru chirurgii ortopezi. Acestea includ work-shopuri la care medicii au ocazia de a folosi cele mai noi implanturi, precum si prelegeri sustinute de ortopezi si traumatologi experti.