Ne pregatim de primavara! Se primesc cereri pentru amplasarea tarabelor cu martisoare

martisoare sibiu

Cei care doresc sa vanda martisoare si obiecte specifice pentru Valentine’s Day, 1 si 8 Martie au posibilitatea de a depune cereri pentru amplasarea tarabelor in centrul Sibiului. 

Solicitarile vor fi facute catre Serviciul de Administrare a Domeniului Public, incepand din  9 februarie.

Pentru Valentine’s Day cererile pot fi depuse luni, 9 februarie si marti, 10 februarie, avizul urmand sa fie acordat pentru perioada 11 – 15 februarie pentru strada Nicolae Balcescu, pe tronsonul dintre Farmacia 24 si intersectia cu strada Al. Xenopol.

Pentru 1 si 8 martie, perioada de depunere a cererilor de catre comerciantii din judetul Sibiu va fi 16-17 februarie, comerciantii din alte judete avand posibilitatea sa depuna astfel de cereri in zilele de 18, 19 si 20 februarie.

“Am aprobat aceasta masura propusa de Serviciul de Administrare a Domeniului Public pentru ca dorim sa sprijinim comerciantii locali in primul rand, dandu-le intaietate la depunerea cererilor. Pe strada Nicolae Balcescu vor fi disponibile 230 de locuri pentru comercianti si sper ca aceasta actiune sa se desfasoare in bune conditii spre bucuria sibienilor care vor dori sa achizitioneze astfel de produse” a subliniat primarul interimar Astrid Fodor.

Produsele specifice sarbatorilor de 1 si 8 martie vor putea fi comercializate pe domeniul public in perioada 25 februarie – 9 martie.

Ordinea locurilor in teren va fi data de ordinea depunerii cererilor. Comerciantii au obligatia sa respecte suprafata acordata prin aviz, sa nu blocheze accesul pietonilor sau zona de circulatie auto. Fiecare comerciant va putea primi doua avize, fiecare eliberat pentru 2 metri patrati.

In 2014, pentru comercializarea de produse cu ocazia Valentine’s Day s-au emis 71 de avize, iar pentru 1-8 martie s-au emis 353, suma totala incasata din ocuparea domeniului public fiind de peste 28.000 lei.

Add Comment