Comerciantii din cea mai mare piata agroalimentara din Sibiu, Piata Cibin, vor avea, de saptamana viitoare, o parcare proprie, pe care vor fi obligati sa o foloseasca.
Parcarea este situata la intersectia strazii Malului cu strada Morilor si va pune la dispozitia comerciantilor 50 de locuri de parcare. Pentru a avea posibilitatea sa stationeze aici, atunci cand achita contravaloarea unui spatiu de comercializare vor mentiona faptul ca doresc sa achizitioneze si un abonament pentru aceasta parcare, costul fiind de 15 lei/luna/auto. Ca urmare a darii in folosinta a acestei parcari, stationarea microbuzelor de marfa va fi interzisa in zona pietei Cibin, in acest sens actionandu-se cu o masina de ridicat autovehiculele parcate neregulamentar.
Noua parcare ofera alte 40 de locuri de parcare pentru autovehiculele mici. Astfel, sibienii care vin la piata pot utiliza aceasta parcare gratuit in aceasta prima faza, suplimentandu-se astfel cele 400 de locuri care exista in prezent in jurul pietei si pe strazile adiacente.
Mai multe locuri de parcare si prin ridicarea masinilor abandonate. Actiunea de identificare a autovehiculelor abandonate si ridicarea lor de pe domeniul public se apropie de final. Inspectorii au verificat cartierele sibiene pentru a degaja locurile de parcare ocupate de astfel de vehicule.
Saptamana urmatoare Serviciul de Administrare a Domeniului Public impreuna cu Biroul Ridicari din cadrul SC Piete SA vor proceda la ridicarea a 35 de astfel de autovehicule. Pana in prezent a fost parcursa procedura legala de identificare a proprietarului si somarea acestuia pentru a ridica respectivul autovehicul. Aceste 35 de masini nu au fost revendicate de proprietarii lor si urmeaza, conform legii, sa intre in proprietatea Municipiului pentru a fi valorificate.
In teren se mai afla inca 29 de astfel de vehicule pentru care procedurile de identificare sunt in curs.