Controversata lege a ”darii in plata” a fost aprobata, miercuri, de parlamentari, in ciuda opozitiei vehemente a BNR si a bancilor comerciale.
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat miercuri modificarile la proiectul legii darii in plata, in urma cererii de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis, cu 207 voturi „pentru”, unul impotriva si o abtinere.
Cele mai importante modificari vizeaza eliminarea din proiectul de lege privind darea in plata a programului „Prima Casa” si ridicarea plafonului celor cu credite de nevoi personale cu ipoteca la 250.000 de euro. O alta modificare prevede ca legea se aplica si in cazul persoanelor care au fost executate silit.
Potrivit proiectului adoptat miercuri, nu pot beneficia de prevederile sale cei care au fost condamnati printr-o hotarâre definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea legii.
Legea darii in plata stipuleaza ca persoanele cu credite de locuinte isi pot ceda bunurile ipotecate catre banci daca sunt in incapacitate de plata a ratelor imprumuturilor.
Legea, afltă deja in faza reexaminarii, va fi trimisa presedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. Singura cale de atac a legii ar mai fi contestarea ei la Curtea Constitutionala.
Initiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir a declarat, in plenul Camerei Deputaţilor, ca legea darii in plata nu a fost gandita ca o lege impotriva sistemului bancar, afirmand ca proiectul isi propune „sa aduca un echilibru intre clienti si banca”.
Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputatilor fiind for decizional in acest caz.
Sursa: Agerpres