ACTUALITATE

Peste 15.000 de persoane susțin deja inițiativa i74. Vrei să semnezi și tu?

Peste 15.000 de persoane susțin deja inițiativa i74. Vrei să semnezi și tu?

Inițiativă cetățenească i74 a strâns peste 15.000 de semnături în format fizic și peste 21.000 de semnături în mediul online, în doar patru luni de la lansare. Cei care doresc să susțină această inițiativă pot semna până în data de 12 aprilie 2016.
Conform legii, doar semnăturile în original vor fi luate în considerare de către autorități. Semnătura virtuală vine în sprijinul proiectului pentru promovarea inițiativei și pentru a comunica celor care vor să semneze unde și cum o pot face.
„În ciuda dificultăților birocratice întâlnite, proiectul va continua să se desfășoare până la expirarea termenului impus de lege. Echipa i74 ia în considerare ca ulterior să propună modificarea legii inițiativelor cetățenești, procedeul de strângere a semnăturilor fiind în prezent arhaic și neadaptat la posibilitățile oferite de tehnologia modernă”, spun reprezentanții inițiativei.
i74: transparență, seriozitate și responsabilitate
Elementele pe baza cărora a fost întemeiat demersul i74 sunt: transparența (voturi la vedere, accesibile tuturor cetățenilor), seriozitatea (fiecare absență nemotivată, sancționată cu 1% din salariu) și responsabilitatea (decontările pe baza declarațiilor pe proprie răspundere, interzise; pentru a se deconta cheltuieli, va fi nevoie de documente justificative). i74 are în vedere reformarea Legii statului deputatului și senatorului, iar ca obiectiv complementar schimbarea legii care guvernează instrumentul initiațivei cetățenești, aducând-o la zi.
Cei interesaţi să semneze în original sunt rugaţi să dea un click pe http://www.i74.ro/contacte_locale pentru a vedea care este cea mai apropiată localitate unde se strâng semnături.
De asemenea, toți cei intersați sunt rugați să verifice pagina oficială de Facebook a proiectului pentru a vedea unde au loc evenimente de strângere a semnăturilor: www.facebook.com/ini74. În acest sfârșit de săptămână au avut loc evenimente de strângere de semnături în următoarele localități: București, Craiova, Piatra-Neamț, Petroșani, Râmnicu-Vâlcea, Reșița și Târgoviște.
„Pentru a asigura buna desfășurare a proiectului, există o echipă de proiect (www.i74.ro), ai cărei membri se ocupă de management-ul i74. Le mulțumim tuturor voluntarilor și coordonatorilor din capitală și teritoriu, precum și tuturor celor care sprijină acest demers”, se precizează în comunicatul de presă.
i74 este o inițiativă legislativă civică, născută în baza Articolului 74 din Constituţia României. Prin prevederile acestui articol, cetățenii pot introduce legi în Parlament. Conform Art. 74, „(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.”
Inițiativa i74 pentru cetățeni


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5107