ECONOMIE

Peste 150 locuri de munca pentru sibieni, in cadrul unei companii americane

Peste 150 locuri de munca pentru sibieni, in cadrul unei companii americane

CGS Logo - JPEGAproximativ 150 de locuri de munca sunt puse la dispozitia sibienilor de o companie americana, salariile diind cuprinse intre minimul pe economie si 1500 euro, in functie de pozitia ocupata.

CGS este furnizoare de solutii de outsourcing si scoate la concurs 250 de posturi de customer care, customer support sau technical support in limbile engleza, franceza, spaniola, germana, italiana si olandeza, plus pozitii de consultant relatii clienti.

Compania americana CGS, prezenta in Bucuresti, Brasov si Sibiu, scoate la concurs, ca urmare a extinderii activitatii, 250 de posturi, disponibile pentru vorbitori de romana, engleza, franceza, spaniola, germana, italiana si olandeza, se precizeaza intr-un comunicat remis MEDIAFAX.

In Romania, activitatea companiei este organizata in trei centre aflate in orasele mentionate, iar dintre cele 250 de posturi scoase la concurs, aproximativ 150 sunt in centrul de suport din Sibiu, iar alte aproape 100, in cel din Brasov.

„Pozitiile disponibile in limbile engleza, franceza, italiana, spaniola, germana sau olandeza sunt de customer care, customer support sau technical support; acestora li se adauga posturile de consultant relatii clienti, in limba romana”, se mai precizeaza in comunicat.

CGS furnizeaza companiilor solutii de outsourcing in 18 limbi straine: servicii de customer care, suport tehnic, help desk, telesales, precum si alte servicii externalizate de multe verticale de business.

Angajatorul precizeaza ca selectia va fi riguroasa, dupa primirea si analizarea CV-urilor urmand sa fie selectati candidatii pentru primul interviu. Aceasta etapa include teste de verificare a gradului de cunoastere a limbii straine solicitate pentru fiecare pozitie, avand in vedere ca personalul trebuie sa vorbeasca fluent limba postului pe care activeaza. De asemenea, pentru anumite pozitii, primul interviu cuprinde si verificarea cunostintelor tehnice.

Cei care vor fi selectati dupa prima etapa vor fi evaluati apoi la aptitudinile de comunicare cu clientii, capacitatea de a raspunde solicitarilor primite de la acestia, abilitatile de negociere, cunostintele tehnice etc. – de la caz la caz, in functie de fiecare pozitie.

Dupa angajare, compania va organiza sesiuni de training, realizate in colaborare cu lideri de piata din domenii extrem de competitive, precum IT si telecomunicatii, banking, online retail etc.

„Programele de pregatire nu sunt usoare; cei care le parcurg insa au parte de traininguri care le asigura un nivel de competenta la standardele firmelor din Forbes Top 500”, precizeaza angajatorul.

In Romania, CGS are aproape 3.000 de angajati, peste 75 la suta dintre acestia avand sub 25 de ani. Aproximativ 95 la suta dintre angajatii companiei sunt absolventi sau studenti ai unor institutii de invatamant superior, majoritatea vorbind doua, trei si chiar pana la cinci limbi straine.

Castigul salarial depinde in primul rand de limba in care fiecare angajat isi desfasoara activitatea, precum si de ansamblul competentelor solicitate (tehnice, de negociere etc.), in primul an de activitate veniturile totale lunare (salariu, tichete de masa, bonusuri etc.) variind de la venitul mediu brut pe economie pana la peste 1.500 de euro brut.