SOCIAL

Politistii sibieni au iesit la vanat de pietoni si soferi indisciplinati in trafic

Politistii sibieni au iesit la vanat de pietoni si soferi indisciplinati in trafic

Traversare neregulamentara soldata cu doua persoane ranite in Sibiu! Ce trebuie sa faci ca PIETON pentru a fi in siguranta!2

Politistii din intreg judetul Sibiu au inceput, de luni, actiuni de prevenire a accidentelor in randul pietonilor, fie ca acestea sunt produse de traversari neregulamentare, fie din cauza neacordarii de prioritate a soferilor, anunta Inspectoratul Judetean de Politie Sibiu (IPJ). Actiunea va dura pana in 22 februarie.

“Indisciplina pietonilor si neacordarea de prioritate pietonilor sunt doua din principalele trei cauze generatoare de accidente rutiere in judetul Sibiu. In contextul in care doar in ultimele 3 zile, la nivelul judetului s-au inregistrat 5 accidente rutiere soldate cu ranirea grava a 3 persoane si usoara a altor 3, atentia politistilor sibieni se va indrepta, in aceasta perioada, indeosebi asupra prevenirii producerii de accidente rutiere in care este implicata, cu vinovatie sau nu, aceasta categorie de participanti la trafic”, se arata intr-un comunicat al IPS Sibiu.

Potrivit politistilor, in cursul anului 2014, indisciplina pietonilor a dus la producerea a 52 de accidente de circulatie, soldate cu decesul a 8 persoane, cu ranirea grava a 25 de pietoni si usoara a altor 21. Acest lucru s-a intamplat in contextul in care nu mai putin de 7.352 de pietoni au fost sanctionati contraventional ca urmare a indisciplinei in trafic (in general traversarea neregulamentara a drumului si circulatia pe carosabil).

De partea cealalta, neacordarea de prioritate pietonilor a generat producerea a 53 de accidente rutiere ce au avut drept consecinta decesul a 4 persoane, ranirea grava a 24 de persoane si usoara a altor 30. In acelasi timp, 982 de conducatori auto au fost sanctionati contraventional cu amenda si suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioada de 30 de zile ca urmare a neacordarii de prioritate pietonilor.

De la inceputul anului pana in prezent, la nivelul judetului Sibiu, pe fondul indisciplinei pietonale si cel al neacordarii de prioritate pietonilor s-au produs 10 accidente rutiere in urma carora 9 persoane au fost ranite grav si alte 3 au fost ranite usor.

“In cadrul actiunilor desfasurate de catre politisti vor fi utilizate si dispozitivele de masurare si inregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, ocazie cu care conducatorii auto, dar si pietonii vor fi monitorizati video si audio pentru a combate incalcarile normelor rutiere ce pot transforma participantii la trafic in victime”, anunta IPJ.