Tenorul Mircea Mickael Vanca, in varsta de 57 de ani, a cantat pe mari scene ale lumii alaturi de Placido Domingo sau Monteserat Caballe, iar dupa aproape 30 de ani petrecuti in Franta a decis sa revina acasa, la Brasov.
Vorbeste opt limbi straine si canta la aproape orice instrument ii cade in mana, insa cel mai de pret dar ii este vocea.
Primii pasi in muzica i-a facut la Scoala Populara de Arta din Brasov, la clasa de flaut, apoi a trecut spre jazz. Mai tarziu, a facut si canto cu profesorul Nicolae Barsan, iar la 18 ani a trait un vis, cand a debutat pe scena Festivalului de Jazz 1975 de la Sibiu, alaturi de Harry Tavitian si Florin Garbacea. Era pe atunci cel mai tanar participant la festival. Isi aduce aminte cu emotie ca acolo a cantat in jam session-uri cu veteranul jazzman-ilor, Mihai Berindei, care avea peste 80 de ani, dar si cu Stefan Berindei, Marius Pop, Johnny Raducanu sau Dan Mandrila. A fost membru fondator al „Grup 74” impreuna cu Sandu Albiter si a cochetat cu folk-ul o buna perioada de timp. In anii de inceput, a fost printre primii care au intrat in Cenaclul Flacara, in 1975.
„In Cenaclu am ajuns impreuna cu Gheorghe Gheorghiu, care imi era si imi este si acum un bun prieten. Erau inceputurile Cenaclului Flacara cu Anda Calugareanu, Dan Tufaru, Dan Chebac, Mircea Florian, Mircea Vintila, Evandro Rossetti, Doru Stanculescu, Mircea Bodolan, Sorin Mingheat, Tudor Gheorghe, Gheorghe Farcasu, Mihai Stan, Florian Pittis si sigur uit pe multi dintre ei…“, a spus Mircea Vanca.
Obligat sa renunte la cetateania romana, cu destinatia Paris, unde nu l-a chemat nimeni
Si totusi, dupa zece ani in care a combinat muzica clasica, jazz-ul si folk-ul, Mircea a decis sa plece din tara pentru ca se saturase sa-i scrie altii viitorul. Nu si-a ascuns niciodata intentia. Ba chiar a spus „sus si tare” ca vrea sa plece, lucru care i-a cam „taiat“ accesul la scena.
„Plecarea a fost in ‘85. Dat fiind ca voiam sa plec din Romania, mi-a cam fost interzis sa mai apar pe scena. S-a aflat ca vreau sa plec pentru ca am afirmat-o eu sus si tare cam peste tot. Si de ce am vrut sa plec? Pentru ca ma saturasem sa-mi dicteze altii viitorul. In ’82 am fost plecat la Casablanca, unde am stat 7 luni cu o trupa a mea de cafe-concert cu niste brasoveni (Titus Bojan, Liviu Prejmereranu, Rome Radoi) si, intorcandu-ma de acolo, urmatorul turneu trebuia sa fie in Germania de Est. Si nu mi s-a mai dat viza. Lucru care m-a infuriat foarte tare si am luat decizia sa plec din tara. Sunt si am fost un om onest, am muncit si nu vedeam de ce cineva trebuia sa hotarasca viitorul meu. Sa fac sau sa nu fac ceva. Si asta m-a dus, in ’85, la Paris, unde nu m-a chemat nimeni“, a mai spus Mircea.
Dupa episodul din ’82, Mircea a cerut plecare definitiva din Romania. I s-a aprobat dupa trei ani, timp in care comunistii i-au luat toate bunurile si un pret: a fost obligat sa renunte la cetatenia romana.
„Dupa un an si jumatate am primit un pasaport maro pasaport de apatrid si am inceput sa platesc taxa de sedere in Romania, pentru ca nu mai eram considerat cetatean roman, desi nici nu puteam sa plec, pentru ca vizele se dau la ambasade, iar acolo nu te lasa Militia sa te duci“, isi aminteste muzicianul.
Nici drumul spre Paris nu i-a fost usor, dar i-a intins o mana de ajutor un prieten francez. Cu o viza de tranzit obtinuta in Romania a reusit sa plece, dar de la Viena mai departe nu avea niciun fel de viza si a fost nevoit sa calatoreasca mai mult ascuns in portbagajul francezului, iar apoi a trecut noaptea prin Muntii Dolomiti, pe jos. La fel a intrat din Italia in Franta, „peste dealuri si vai”. Odata ajuns in Franta, a cerut azil politic, care a generat apoi cartea de resedinta.
Ca sa poata supravietui, in primii ani petrecuti in Franta a renuntat la muzica
In primii ani petrecuti in Franta a renuntat la muzica pentru a putea trai, el si sotia lui. Au fost sase ani de acomodare la inceput in care a facut tot felul de munci de supravietuire. A lucrat si intr-o societate de servicii de paza, iar dupa trei ani a reusit sa isi infiinteze propria societate de paza impreuna cu un prieten si avea 50 de angajati.
„Am pierdut, din pacate, in acea perioada ani importanti din viata. In acest timp n-am mai cantat deloc. Venise atunci in Franta si sotia mea si trebuia sa avem macar un salariu fix pentru ca muzica nu ne oferea o siguranta. Dupa vreo sase ani, firma a dat faliment. La fel si casatoria mea. Iar intr-o zi, ma uitam pe cerul albastru al Frantei si mi-am zis: acum ce sa fac? Pai cum ce sa fac? Ce am facut dintotdeauna: muzica“, spune Mircea.
S-a inscris intr-o asociatie a artistilor care cauta un job si a gasit un post de instrumentist la Disneyland, care urma sa isi deschida portile in 1991.
„M-am dus, am dat o auditie acolo si am fost angajat. Surpriza mare a fost ca directorul muzical era roman, il cheama Vasile Sirli (este si in prezent director la Disneyland) si surpriza si mai mare era ca el ma cunostea pe mine de la festivalul de jazz de la Sibiu, din 1975. Mai tarziu, am devenit prieteni si suntem si astazi, este un om deosebit. Am lucrat acolo trei ani de zile. La inceput, am fost instrumentist, la flaut, apoi, tinand cont de faptul ca vorbesc opt limbi straine si la Disneyland veneau oameni de toate culorile si nationalitatile, mi s-a propus sa fiu asistentul directorului muzical de la Disneyland Paris“, povesteste artistul.
Intalnire cu Michael Jackson la Disneyland
Tot la Disneyland l-a intalnit si pe Michael Jackson, despre care isi aduce aminte ca se ascundea in carele alegorice pentru a se bucura in tihna de parada.
„Lui Michael ii placea foarte mult sa vina la parada si se urca la bordul carelor alegorice si urmarea de acolo lumea, fara sa fie vazut. Ii placea si sa dirijeze orchestra Disney, iar eu, facand parte din staff-ul Departamentului de spectacole, am intrat in contact cu el. N-am vorbit foarte mult: o strangere de mana, un salut si atata tot“, a spus Mircea.
Alte celebritati pe care le-a cunoscut la Disneyland au fost actorii Eddie Murphy si Nick Nolte (filmul “48 ore”), dar si soprana Barbara Hendrix. Episodul Disneyland s-a incheiat pentru Mircea Vanca dupa trei ani, cand a fost disponibilizat in urma unui plan de reorganizare.
De la Disneyland la Opera din Paris, dupa intalnirea cu Viorica Cortez
Nu a renuntat la muzica si si-a gasit apoi de lucru intr-un bar renumit (Petit Café du Thêatre Antoine) pe Bulevardul Sevastopol din Paris, unde canta piano-bar. Acolo, destinul i-a scos-o in cale pe mezzosoprana Viorica Cortez, care l-a auzit intr-o seara cantand.
„M-a invitat la dansa acasa si mi-a spus ca vrea sa ma auda cantand mai de aproape. Mi-a spus apoi, cu accentul ei dulce moldovenesc: «Mai baiete, tu ai aur in gat». Pai oi fi avand eu aur in gat, dar nu si in buzunare“, a fost raspunsul artistului brasovean.
Viorica Cortez a fost cea care l-a indrumat catre opera, desi el se considera prea batran sa debuteze ca tenor la peste 30 de ani.
„Asa am inceput sa studiez cu dansa si am sansa sa am o relatie de prietenie profunda cu aceasta imensa artista care, pe langa calitatile muzicale exceptionale este dotata cu o inima si un suflet pe care cuvintele nu le pot descrie… De cate ori merg la Paris o vizitez si cantam. Dupa un an de zile de studiu cu doamna Cortez, am dat un concurs la Opera din Nantes, in Bretania, unde am fost angajat in corul operei“, a mai spus tenorul.
Opera i-a deschis drumul catre cele mai mari scene ale lumii. De la Opera din Nantes, dupa un an si in urma unui concurs, a ajuns la Opera din Paris, unde a lucrat peste sase ani. A cantat pe diverse scene ale lumii cum ar fi opera din Geneva, Strasbourg, Luxemburg, Amsterdam, Valencia, Barcelona, Theatre de Champs Elisee, Montpellier, Bordeaux, Nancy, Capitole de Toulouse si a cantat pe scena cu Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Samuel Ramey, Monteserat Caballer, Leontina Vaduva, Angela Gheorghiu, Marcelo Alvarez, Roberto Alagnia, Ramon Vargas, Neil Shicoff, Jose Cura si multi multi altii.
„Ei, am fost si eu pe acolo… Am pus piatra mea la edificiul cultural“, mai spune zambind discret, tenorul brasovean.
A cantat pentru Julio Iglesias si Yannik Noah
Nu doar pe scena s-a intalnit cu nume mari. Mircea Vanca a fost prezent si la cateva petreceri private ale unor celebritati. A fost invitat sa cante la o aniversare, la Paris, a lui Julio Iglesias, artist pe care il pretuieste profund.
Tot la o aniversare l-a cunoscut si pe Yannik Noah, fosta glorie a tenisului francez, unde, la fel, a cantat la ziua de nastere a acestuia. „Acolo am baut o noapte intreaga bere cu Joe Cocker. Un personaj fabulos“, povesteste Mircea razand.
S-a intors acasa, la Brasov, pentru mama sa in varsta de 87 de ani
Totusi, dupa aproape 30 de ani, Mircea Vanca a considerat ca este vremea sa se intoarca acasa, la Brasov, pe strada Lamaitei, langa persoana care ii este cea mai draga din lume: mama sa. Se lumineaza la fata ori de cate ori este intrebat de ea si nu trece zi fara s-o imbratiseze macar o data.
„Deocamdata, sunt in Romania si ma bucur de mama, care are 87 de ani. Si ma bucur de prieteni. Nu sunt intors, cum nu consider ca am fost plecat vreodata de aici. Am fost absent o vreme, dar nu am plecat, cum nu consider nici acum ca sunt plecat din Franta. Sunt legat profund si de locul unde m-am nascut si de cea de-a doua Patrie a mea, Franta, care la timpul ei m-a ajutat sa fiu omul care sunt astazi“, a spus tenorul.
Deocamdata, se imparte intre Franta si Romania, pana la vremea pensionarii, cand cu siguranta va sta mai mult in tara. Urmatorul concert il va avea in septembrie, la Nissa, in cadrul Festivalului de Arta Lirica, dupa care se va intoarce in Bucuresti, pentru a asista, in octombrie, la un concert la Sala Radio cu doamnele operei romanesti care i-au influentat viata si cariera, Viorica Cortez si Leontina Vaduva.
Daca ar fi sa-si retraiasca viata, ar face aceleasi alegeri
„As incerca probabil sa fac mai putine greseli, desi nu cred ca ar fi posibil, pentru ca probabil suntem setati sa facem mereu aceleasi alegeri. Ma intrebati ce mi-as dori mai mult? Sa fie pace si bine in Romania si daca ar fi sa treaca si prin muzica….ar fi bine sa mai facem muzica de calitate prin locurile acestea, fiindca, slava Domnului, nu ducem lipsa de talente… Poate un pic mai multa omenie ar ajuta! Vine o vreme cand viata de zi cu zi ti-e umpluta de amintiri pe care le impartasesti cu prietenii. Nu vreau sa spun prin asta ca traiesc din amintiri, pentru ca sunt o persoana activa, de aceea imi doresc mult ca intr-o zi sa pot face mai mult pentru comunitatea brasoveana, in sensul promovarii muzicii clasice si a operei in special, care nu cred ca este suficient de mult promovata in orasul nostru”, a mai spus muzicianul.
