EVENIMENT

Preasfintitul Macarie al Europei de Nord s-a intalnit cu liceenii sibieni

Preasfintitul Macarie al Europei de Nord s-a intalnit cu liceenii sibieni

Preasfintitul Macarie al Episcopiei Ortodoxe Romane a Europei de Nord a avut doua intalniri cu liceenii sibieni, la Colegiul National Pedagogic “Andrei Saguna” si la Colegiul National “Octavian Goga” din Sibiu.

La cele doua intalniri au participat peste 150 de elevi de la cele doua institutii de invatamant, alaturi de cadre didactice si profesori de Religie. Conferintele au fost organizate prin intermediul Asociatiei Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania, filiala Sibiu, si al Departamentului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.

Intalnirile au avut ca principal obiectiv impartasirea catre elevi a experientelor spirituale pe care PS Episcop Macarie le-a trait in cei opt ani de slujire a romanilor din Suedia, Danemarca si Norvegia. In acelasi timp, Parintele Episcop a dorit sa raspunda tinerilor la multe intrebari legate de credinta, de relatia cu Dumnezeu si de viata crestina.

“Am avut intalniri frumoase, dialoguri ziditoare, deoarece tineretea nu este doar o varsta biologica, ci este mai cu seama o vocatie. Tinerii au preocupari frumoase si am incercat sa raspundem impreuna la toate intrebarile lor. Ma bucura faptul ca multi dintre ei calca pragul Bisericii, se pregatesc pentru Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie, sub obladuirea duhovnicilor tineri din Sibiu”, a spus PS Episcop Macarie. Tinerii au primit la final iconite si au fost binecuvantati de ierarh.

Parintele Episcop va sustine in aceasta seara, de la ora 18.00, conferinta “Maica Domnului, modelul vietii crestine”. Evenimentul va avea loc in Aula “Mitropolit Ioan Metianu” a Facultatii de Teologie Ortodoxa din Sibiu si intrarea este libera.

Biroul de presa al Arhiepiscopiei Sibiului


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5107