Exista oameni pentru care aproape perfect este sinonim cu gresit, amana lucrurile de frica sa nu faca erori, nu accepta nici un fel de critica si au deseori standarde si asteptari nerealiste, au incredere scazuta in sine.
In termeni psihologici, perfectionismul este credinta ca perfectiunea poate si trebuie sa fie atinsa. In forma sa patologica, este acea credinta ca orice mai putin decat perfect este inacceptabil, fiind o credinta nesanatoasa. Perfectionistii pot fi workhoolici, oameni care isi reproseaza cele mai mici greseli zile intregi dupa ce au comis eroarea; ei vor sa gaseasca partenerul ideal si adesea ajung ca niciodata sa nu se aseze la casa lor.
Ca majoritatea trasaturilor de personalitate, si acesta se transmite genetic, parintii care au un stil autoritar combinat cu dragoste conditionata contribuind la perfectionismul copiilor. Se considera ca perfectionismul isi face simtita prezenta in sapte domenii ale vietii: noi insine, copiii, cuplul, activitatea profesionala, casa, familia, relatiile.
Avantajele sale sunt ca ne conduce spre reusita si ne da doza de motivatie pentru a persevera in fata obstacolelor si descurajarilor. In forma sa optima, perfectionismul este cel care ofera atentia meticuloasa pentru detalii, dedicarea fata de un scop, perseverenta in a atinge rezultate. Perfectionistii adaptativi au niveluri mai scazute ale procrastinarii (sindromul amanarii) decat non-perfectionistii. Atletii cu rezultate deosebite, oamenii de stiinta, artistii, au de multe ori semne de perfectionism, cum ar fi de exemplu cazul lui Michelangelo.
Atunci cand atinge cote patologice, perfectionismul poate avea efecte distructive. El poate lua forma sindromului amanarii, atunci cand este folosit pentru a evita inceperea sarcinilor („Nu pot sa incep proiectul pana nu stiu exact ce am de facut.”), sau a auto-deprecierii cand este folosita pentru a ne scuza performantele scazute sau pentru a obtine simpatia si afectiunea celorlalti. La locul de munca, acesta se face remarcat prin productivitate scazuta, deoarece oamenii pierd mult timp si energie cu detalii irelevante sau activitati zilnice marunte. Acestea pot duce la depresie, departare de colegi si un risc mai crescut pentru accidente.
In cazul relatiilor personale asteptarile nerealiste pot cauza insatisfactii pentru ambii parteneri . Perfectionistii tind sa sacrifice familia si activitatile sociale incercand sa isi atinga scopurile. Adesea devin intoleranti cu ceilalti, pe care i-ar dori la fel de exigenti ca si ei. Ei pot sa sufere de anxietate si stima de sine scazuta, cu risc pentru tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburari de alimentatie sau depresie clinica.
Printre trasaturile de personalitate ale perfectionistilor putem mentiona: frica de a face greseli, dorinta de a scapa de critica, tendinta de a fi incapatanati sau opozanti. Terapeutii incearca sa lupte cu gandurile care insotesc perfectionismul, de genul „totul sau nimic”, incurajandu-si clientii sa isi stabileasca scopuri realiste si sa faca fata fricii de esec.
Dar ce ascunde totusi acest perfectionism? Teama si anxietate, pentru ca acesti oameni au invatat ca daca nu sunt perfecti nu vor fi acceptati de catre ceilalti, vor fi ridicoli in ochii celorlalti, nu ii va iubi nimeni, vor fi niste ratati in viata. Dar cum perfect nu exista, inseamna ca toti suntem niste ratati. De cele mai multe ori un perfectionist nici nu se intreaba de ce este asa, daca isi doreste sa fie asa sau ce anume il impiedica sa fie altfel.
