Vicepresedinte PNL, Raluca Turcan a declarat ca incercarile lui Victor Ponta de a-si salva pielea in urma votului usturator de duminica sunt uimitoare.
Desi au trecut aproape trei zile de cand romanii l-au taxat cat se poate de clar la urne, observam ca Victor Ponta se agata in continuare de functia de prim-ministru.
I-a scos tapi ispasitori pe Corlatean si Melescanu – vinovatii de serviciu pentru organizarea execrabila a alegerilor. I-a pus sa demisioneze teatral, pentru ca el sa ramana bine-mersi in fruntea Guvernului, ca si cum toate problemele acestei tari ar fi rezolvate prin plecarea celor doi. Ca si cum nu el, in calitate de sef al Guvernului ar fi primul responsabil de bataia de joc de la alegerile de duminica.
Ei bine, domnule Ponta, daca tot nu vreti sa va respectati cuvantul si plecati chiar dumneavoastra din fruntea Guvernului Romaniei, macar impuneti sceneta demisiei si ministrului Educatiei, Remus Pricopie. De ce va cer asta? Pentru ca nici pana in ziua de azi noile Abecedare nu au ajuns pe bancile elevilor din clasa I. Si mai trist este ca nu sunt sanse sa le primeasca nici macar de Mos Craciun! Eu nu cunosc vreo alta tara din Europa in care sa se mai intample asemenea lucruri, domnule Ponta!
Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a cerut ieri Ministerului Educatiei reevaluarea tuturor ofertelor pe care editurile le-au depus pentru materia Comunicare in limba romana – clasa I. Este a nu-stiu-cata proba ca Ministerul Educatiei, dirijat de Pricopie, si-a batut joc sistematic de toata procedura de licitatie si evaluare, din aprilie 2014 incoace.
Va reamintesc ca licitatia pentru noile manuale a fost demarata abia in aprilie 2014, la doi ani dupa schimbarea programei scolare – in iunie 2012. In plus, licitatia a parut de la inceput cu dedicatie, lucru confirmat si de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor. Procedura a fost atat de schimbata si modificata, doar-doar castiga cine trebuie.
Odiseea manualelor de comunicare in limba romana continua din data de 4 august, cand Ministerul Educatiei a anuntat castigatorii licitatiei de manuale scolare pentru clasele I si a II-a. Rezultatele au fost contestate de noua edituri, iar ministerul a fost obligat sa reevalueze ofertele. Precizez ca selectia s-a realizat din 10 edituri ofertante, unele dintre acestea cu o experienta veche si relevanta in domeniul educational. In 22 septembrie – Ministerul Educatiei a anuntat a doua runda de castigatori, in urma unei reevaluari mimate si cu grave erori de procedura. Pe 2 octombrie au fost din nou contestate rezultatele, iar pe 18 noiembrie, adica ieri, CNSC a admis contestatia.
Faptul ca CNSC a admis contestatia depusa de un participant la licitatie subliniaza un lucru clar: licitatia a fost cu nereguli, cu dedicatie.
Oricate minciuni ar mai scorni Victor Ponta pe subiect, sau Remus Pricopie – la comanda sefului, eu zic ca lucrurile sunt cat se poate de clare: Copiii din clasa I nu au abecedare din cauza incompetentei sau intereselor lui Ponta si Pricopie.
Din acest motiv, revin si cer, in numele Partidului National Liberal, demisia ministrului Educatiei, Remus Pricopie. Daca Melescanu a plecat pentru ca a nesocotit dreptul constitutional la vot, Pricopie trebuie de asemenea sa plece pentru ca ignora dreptul constitutional la invatatura si la educatie gratuita!