S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa de Spectacole

Bursa de Spectacole de la Sibiu are loc în perioada 13-18 iunie 2016, iar artiștii și companiile, directorii de festivaluri, producătorii, programatorii și finanțatorii din sectorul artelor spectacolului se pot înscrie până în 15 aprilie.
Pe durata celor 6 zile, în cadrul Bursei, se desfășoară numeroase evenimente care au rolul de a iniția un dialog între participanți, oferind puncte de plecare pentru colaborări și proiecte comune între artiștii locali și operatorii culturali internaționali.
Perioada de înscriere se împarte în două sesiuni, prima are termen limită data de 15 martie 2016, iar cea de-a doua sesiune data de 15 aprilie 2016. Cei interesați să își prezinte activitatea în fața publicului avizat, să stabilească noi conexiuni profesionale cu participanții din România sau din alte locuri ale lumii, se pot pot înregistra completând aplicația disponibilă pe site-ul Bursei, www.sibiuartsmarket.ro.
Bursa stabilește un cadru propice de informare și un spațiu de conexiuni
„Bursa stabilește un cadru propice de informare și un spațiu de conexiuni, întâlniri și împărtășire a opiniilor. Lista foarte mare a invitaților din festival care include directori artistici, programatori, manageri și alți profesioniști din scena culturală din întreaga lume, a facilitat găsirea unor contacte productive și promisiuni pe termen lung. Pentru mine platforma a fost bogată și inspirațională.”, a declarat Katherina Vasiliadis, producător relații internaționale, Machol Shalem Dance House (Israel).
La eveniment se pot înscrie atât persoanele care au disponibilitatea de a participa activ, la Sibiu, pentru un dialog cu participanții, cât și persoanele care doresc doar promovare în catalog și online, conform celor trei pachete puse la dispoziție, în perioadele de înscriere.
Bursa de Spectacole de la Sibiu se află la a XX-a ediție și este este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10-19 iunie 2016), cel mai complex festival anual de artele spectacolului din România.
*Informațiile complete despre perioadele de înregistrare, tipurile de pachete, recomandările organizatorilor, precum și detaliile despre atelierele desfășurate, subiecte dezbătute ș.a. sunt disponibile pe site-ul Bursei, la rubricile categorii de acces, condiții de participare, respectiv recomandări.
Bursa de spectacole, inscrieri