Jurnalistii britanici de la Sunday Mirror au publicat in editia online de sambata un articol despre modul in care au negociat cumpararea unor tinere din Sibiu, pe care sa le duca in Marea Britanie, unde sa se prostitueze, scrie turnulsfatului.ro.
Potrivit englezilor, pretul unei fete – cu varste cuprinse intre 21 si 25 ani – este de 500 lire sterline, iar acestea ar fi urmat sa ajunga la “locul de munca”in mai putin de o saptamana. Cel care a intermediate”afacerea se numesdte Adrian Meder si are 31 ani. Acesta i-a dus pe englezi, pentru inceput, in Liquid, iar apoi la un restaurant, unde au baut si le-au fost prezentate fetele. Tariful fetelor, in Anglia, ar fi fost de 120 lire, din care doar 50 ar fi revenit lor. Restul banilor ajungeau la “pesti”.
”Fetele din Romania sunt bune pentru asa ceva pentru ca este slujba la care se pricep. Fac o scoala, dar nu isi gasesc serviciu si singura lor soluție este sa plece in alte țari. Daca esti OK cu ele si nu le bați si ele vor munci bine. Și stiu ele ce sa faca”, le-a povestit Adrian Meder jurnalistilor sub acoperire.
Una din fetele promise, studenta, mai avea un examen din actuala sesiune. Dar, a promis Adrian Meder, daca britanii o vor rapid in Anglia, ii ”rezolva el examenul”. Fetele promise au intre 21 si 25 de ani.
Adrian Meder l-ea expus “partenerilor” sai si avantajele si profitabilitatea afacerii”. ”Un prieten de-al meu, a facut un milion de euro intr-un an, cu trei fete. Cand m-am intalnit cu el in Austria a venit cu un Maserati, o masina de 350.000 de euro. Cu doar trei fete intr-un singur an”, a povestit barbatul care susține ca ”secretul” este sa plimbi fetele. ”Am fete care stau doua saptamani in Anglia, dupa care merg trei saptamani cu ele in Norvegia si apoi in Elveția si Irlanda. Asa se fac bani buni”, a explicat Meder. (sursa foto: http://www.mirror.co.uk)
Articolul complet: http://www.mirror.co.uk/news/uk-news/romanian-girls-trafficked-sold-sex-3175123