ACTUALITATE

SIBIUL PE LISTA ORASELOR CARE AU IMPLEMENTAT OIM

SIBIUL PE LISTA ORASELOR CARE AU IMPLEMENTAT OIM

Aproximativ 60.000 de cetateni straini sunt înregistrati oficial în România si aproximativ 10.000 dintre ei beneficiaza de o forma de protectie, a declarat joi, la o conferinta a Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM), reprezentanta Inspectoratului General pentru Imigrari, Ana Neamtu.

Organizatia Internationala pentru Migratie a prezentat, joi, proiectul „Coordonarea nationala a actiunii de integrare a resortisantilor tarilor terte (RTT) în România”, în cadrul caruia peste 2.000 de cetateni straini, din afara UE si SEE, au beneficiat de servicii si consiliere pentru integrarea în România.

În cadrul conferintei, Inspectoratul General pentru Imigrari a prezentat cifrele oficiale privind numarul de cetateni straini în România. Astfel, o treime din cei aproximativ 60.000 de cetateni straini sunt în Capitala, iar alti 5.000 sunt înregistrati în Ilfov.

Un numar important de straini înregistraza si judetele Constanta, Timis, Cluj si Iasi, respectiv centrele universitare, unde vin multi studenti din strainatate.

Ana Neamtu a precizat ca, în ultima perioada, România a înregistrat o rata record de admisibilitate (aproximativ 60 la suta) pentru cetateni care vin din Siria.

Proiectul OIM a început în iulie 2012 si va fi implementat pâna în iunie 2015 în 15 orase din România: Bucuresti (inclusiv Ilfov), Bacau, Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Sibiu, Suceava, Târgu Mures si Timisoara.

Cu un buget total de peste trei milioane de lei, proiectul implementat în parteneriat cu Asociatia Serviciul Apel sprijina integrarea sociala, economica si culturale a resortisantilor unor tari terte în societatea româneasca prin: asigurarea de informatii, servicii specifice, asistenta adaptata nevoilor acestora, asigurarea de servicii de informare si consiliere pentru RTT care sa raspunda nevoilor lor de integrare, sprijinirea RTT pentru accesarea serviciilor medicale si a sistemului educational în România, asigurarea de asistenta materiala, servicii medicale, precum si a altor masuri de integrare pentru categoriile vulnerabile.

În prima etapa a proiectului, au fost informati si consiliati 1.542 de migranti, 604 solicitând informatii privind accesul la servicii medicale, iar 435, informatii privind accesul la sistemul de educatie.

Beneficiarii provin din 58 de state terte, cei mai multi fiind din Republica Moldova, Turcia, Siria, China si India.

Dintre totalul RTT consiliati, 68 la suta sunt în România pentru studii, sapte la suta în scop de munca, sase la suta ca membri de familie ai unor cetateni români, trei la suta pentru reîntregirea familiei.

De asemenea, 44 la suta dintre persoanele informate sunt femei, iar 56 la suta, barbati.

Reprezentanta Asociatiei Serviciul Apel, Ana Maria Olteanu, a precizat ca 80 la suta dintre cei care li se adreseaza pentru sprijin privind integrarea în România vor sa stie cum îsi pot gasi un loc de munca.

Întrebata care este nivelul de pregatire al acestor imigranti, Olteanu a spus ca sunt oameni de toate felurile, de la analfabeti pâna la cei cu studii post-universitare, iar cei mai multi ar dori sa lucreze în comert.

Potrivit Anei Maria Olteanu, doar 10 la suta dintre ei au reusit sa intre pe piata muncii din România.

De asemenea, cei mai multi cetateni straini care au beneficiat de asistenta materiala/medicala/juridica sunt din Siria (24 la suta), Republica Moldova (18 la suta) si Pakistan (sase la suta).

În cea de-a doua etapa a proiectului, pâna în ianuarie, au fost consiliati 716 migranti din 58 de state terte, cei mai multi fiind din Republica Moldova, Turcia, Siria, Nigeria si Tunisia.

Dintre totalul celor care au beneficiat de asistenta materiala/medicala/juridica, 25 la suta sunt din Republica Moldova, 15 la suta din Siria, iar 11 la suta, din Iordania.

 


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5349