Judeţul Sibiu este singurul din ţară care are toate şcolile şi grădiniţele, pentru al doilea an consecutiv, cu autorizaţii sanitare de funcţionare, potrivit Rador.
La peste 40 de unităţi de învăţământ lipsesc însă avizele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Multe comune au investit în sisteme de apă şi canalizare, iar acolo unde nu s-a putut, s-au forat puţuri pentru a asigura apa curentă în şcoli şi s-au realizat fose septice sau mini-staţii de epurare.
În localităţile unde apa nu era potabilă, autorităţile sibiene au găsit o soluţie inedită, care a fost acceptată şi de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică.
Primăriile au încheiat contracte cu firme care au dotat şcolile şi grădiniţele aflate în această situaţie cu dozatoare de apă, de unde copiii pot bea fără niciun risc.