ADMINISTRATIE

Soferii sibieni opriti in trafic. Trebuie sa raspunda la opt intrebari

Soferii sibieni opriti in trafic. Trebuie sa raspunda la opt intrebari

Soferii care vor intra in municipiul Sibiu pe una din cele patru intrari principale in oras – Piata Obor,  Soseaua Alba Iulia (in zona RAR), intrarea dinspre Cisnadie (la punctul Peco) si bulevardul Vasile Milea (intrarea dinspre DN1) – vor fi opriti de agentii de la Politia rutiera, insa nu pentru ca au incalcat vreo regula de circulatie, ci pentru a raspunde la 8 intrebari despre rutele de deplasare pentru elaborarea Planului de Mobilitate Urbana al Municipiului Sibiu.

Un sofer din Sura Mare, prins in timp ce conducea autoturismul cu permisul suspendat!2

Pana la sfarsitul lunii mai, firma de sondare va contoriza si valorile de trafic in 15 intersectii selectate din oras. Operatorii vor numara vehiculele in circulatie si pasagerii care utilizeaza transportul public.

Peste 1.100 de chestionare completate deja.

Pana in prezent au fost aplicate 641 de chestionare la domiciliul sibienilor care au fost de acord sa raspunda celor 43 de intrebari cu privire la modalitatile si rutele de transport utilizate pentru a ajunge la scoala, la serviciu sau la cumparaturi. Formularele au fost completate de sibieni din toate cartierele orasului. Conform firmei de sondare, cetatenii s-au aratat deschisi in a raspunde intrebarilor intervievatorului.

De asemenea, alte 512 chestionare au fost completate de operatori in urma mini-interviurilor din 10 statii de transport public selectate.

[email protected] este adresa care sta in continuare la dispozitia sibienilor pentru a transmite Primariei Sibiu si consultantului care elaboreaza Planul de Mobilitate Urbana sugestii pentru imbunatatirea traficului auto, a traficului pietonal, a sistemul de transport public si a celui pentru deplasarea pe bicicleta sau a spatiilor de parcare din municipiul Sibiu.

Informatiile colectate prin metodele enumerate mai sus vor fi analizate de consultant in vederea includerii lor in Planul de Mobilitate sub forma unui plan de masuri sau a unor proiecte concrete.

In prezent echipa de elaborare parcurge etapa aplicarii chestionarelor in teren, pentru completarea acestora fiind utilizate serviciile firmei ISRA Center Marketing Research.

Companiile care se ocupa de elaborarea Planului de Mobilitate Urbana al Municipiului Sibiu sunt SC Metroul SA si Traffic Verkehrsplannung Gmbh.


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/esibian/public_html/wp-includes/functions.php on line 5309