Tabara Medievala pentru Copii, eveniment aflat anul acesta la a sasea editie si-a deschis portile.
Anul acesta, taramul pe care vom pasi alaturi de copii in lumea de poveste a cavalerilor medievali este platoul montan traversat de culoarul Rucar-Bran. Gazda noastra este pensiunea „Valea cu struti” (Sirnea, com. Fundata). Tabara este organizata vara aceasta in sase serii ce gazduiesc cate 35-40 de copii fiecare. Sunt primiti copii cu varste cuprinse intre 5 si 16 ani, in perioada iulie-septembrie 2014. Prima serie a inceput deja in data de 6 iulie!
Vom construi alaturi de micii cavaleri si tinerele domnite una dintre cele mai frumoase povesti ale copilariei lor – un basm despre onoare, prietenie si corectitudine, intr-un cadru natural cu adevarat deosebit, departe de praful si caldura orasului.
Am ales cu atentie activitati care sa creeze o lume de basm dar sa fie in egala masura un instrument educativ in invatarea de lucruri noi. Astfel, copiii dumneavostra vor fi antrenati in mai multe ateliere inspirate din lumea medievala:
– vor deprinde arta si codul de onoare al cavalerilor medievali in cadrul Atelierelor de tir cu arcul si spada medievala,
– vor fi introdusi in lumea simbolisticii medievale prin intermediul Atelierului de pictura si heraldica medievala,
– isi vor cultiva talentul artistic si vor deveni mai creativi si mai spontani in cadrul Atelierului de improvizatie si teatru medieval.
Pentru ca experienta aceasta sa fie cu atat mai frumoasa, micii mesteri vor realiza propriile lor scuturi cu insemne heraldice, pe care le vor lua acasa ca amintire. Dupa-amiezele sunt rezervate drumetiilor in imprejurimile pitoresti ale taberei iar la lasarea serii copiii vor asculta legende medievale sau vor viziona filme cu specific istoric. In prima zi a taberei vor face o vizita la Cetatea Rasnov iar in ultima o alta la Castelul Bran. Ultima seara a taberei va fi una festiva, in cadrul careia copiii vor fi investiti cavaleri sau vor primi titlul de domnita.
Pentru mai multe detalii si inscrieri, va invitam sa vizitati website-ul Taberei medievale pentru copii sau sa ne contactati la tel. 0725.22.33.96. sau la adresa de email [email protected].