Compania aeriana low-cost Wizz Air a semnat un contract cu Aeroportul International Sibiu, urmand sa efectueze curse catre Londra, anunta turnulsfatului.ro.
Cel mai probabil, Wizz Air va opera doua curse dus-intors pe saptamana spre capitala Marii Britanii, iar aeroportul pe care va opera este Luton.
Potrivit surselor Turnul Sfatului, primele curse intre Sibiu si Londra vor avea loc la jumatatea lunii iunie, anul acesta. Contractul a fost semnat pe cea mai lunga perioada posibila, adica pe zece ani. In primii cinci ani ai contractului, Wizz Air va primi subventii pentru cursele efectuate.
Informatia potrivit careia contractul intre cele doua parti a fost deja semnat a aparut deja si pe forumurile de specialitate. Astfel, potrivit discutiilor de pe forumul dedicat informatiilor din lumea transportului aerian in Romania (forum.fly-ra.com) subventia negociata pe fiecare pasager este de aproximativ cinci euro, iar prima cursa intre Sibiu si Londra ar urma sa aiba loc in jurul zilei 14 iunie 2014.
Wizz Air a lansat de curand curse inspre Luton si de pe Aeroportul din Craiova. Pretul unei astfel de curse pornea de la 129 de lei.
Contractul dintre Wizz Air si Aeroportul Sibiu este urmarea licitatiei organizate de autoritati in toamna anului trecut, pentru atribuirea ajutoarelor de stat catre companiile care deschid noi zboruri sau frecvente de pe Aeroportul International Sibiu.
Director nou pentru AIS
Consiliul de Administratie al AIS a decis si cine va fi noul director general al Aeroportului International Sibiu. Astfel, Marius Ioan Girdea a fost desemnat pentru a prelua managementul institutiei, acesta ocupand ulterior functia de director de securitate al Aeroportului International “Aurel Vlaicu” din Bucuresti.
Noul director este originar din Maramures si absolvent al Facultatii de Inginerie Aerospatiala.